Cum se prepară sarmalele de peşte. Rețeta tradițională culeasă de la o mânăstire din Banat

0
Publicat:

Postul Crăciunului este mult mai ușor de ținut decât cel al Paștelui, pentru că are multe dezlegări la pește, un aliment gustos și sănătos, atunci când e atent ales, care, consumat prăjit sau fript, ori în diferite preparate, mai domolește din asprimea perioadei de abstinență. 

Sarmalele se pot prepara și cu pește. FOTO Shutterstock

Sarmalele de pește reprezintă unul dintre cele mai elaborate și gustoase preparate care au la bază acest ingredient. 

Readucem în atenția o reţetă tradiţională din judeţul Mehedinţi, culeasă de la Mânăstirea Sfânta Treime din Cerneţi, de lângă municipiul Drobeta-Turnu Severin. Reţeta se găseşte într-o culegere semnată de Narcisa-Alexandra Ştiucă, „Ospăţ cu gust de Mehedinţi”.

„Carnea de peşte – un kilogram de macrou, somn ori şalău, se opăreşte puţin, se curăţă pielea şi se scot oasele. Se toacă ceapa şi morcovii şi se pun la călit în ulei, se pune orezul – o cană şi jumătate sau două – până se umflă puţin.Se dă jos de pe foc, se adaugă mărar, pătrunjel, piper şi carnea de peşte zdrobită. Se formează sarmalele, învelind compoziţia în foi de varză murată. În oala de pământ se pune un strat de varză murată tocată, rămurele de cimbru, sarmalele în picioare, lăsând la mijloc un gol ce va fi umplut cu varză tocată” se arată în rețeta consemnată în culegere.

Peste toate acestea se pune un strat de varză tocată. Se  adaugă apă şi se lasă să fiarbă. După ce aproape au fiert, se toarnă sos de roşii şi se mai lasă să dea în clocot..

Atenție la peștele folosit! Gătirea nu distruge toxinele 

Este bine să cunoaştem câteva detalii care ne-ar putea feri de probleme grave de sănătate. 

Conform doctorilor, intoxicaţia cu peşte poate fi foarte periculoasă, conducând la simptome zgomotoase.

Există anumite categorii de peşte şi crustacee care pot conţine biotixine otrăvitoare.

În plus, un pește care nu este proaspăt ne poate pune viața în pericol

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele