Video Universitatea Craiova a răpus campioana în Bănie. Play-off-ul, tot mai îndepărtat pentru FCSB

0
Publicat:

Liderul Universitatea Craiova a învins campioana FCSB cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe stadionul „Ion Oblemenco”, într-un derby jucat în etapa a 27-a a Superligii de fotbal.

Căpitanul Nicușor Bancu și-a condus excelent echipa în teren FOTO Facebook Universitatea Craiova

Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul palestinian Assad Al Hamlawi (23), cu un șut cu efect cu stângul la colț, la doar trei zile după ce au terminat la egalitate în Cupa României (2-2), pe același teren.

Gazdele au avut prima ocazie a meciului, prin Monday Etim (2), care a șutat pe lângă poartă de la 11 metri.

FCSB a avut momente bune apoi, dar șutul lui Daniel Bîrligea (5) a șters transversala, iar mingea expediată de Mihai Lixandru (6), de la circa 25 de metri, a fost respinsă de portarul Laurențiu Popescu.

Bancu a ratat și el o ocazie bună (15), la centrarea lui Carlos Mora.

Universitatea a mai marcat o dată, în repriza secundă, prin David Matei (54), după ce portarul Matei Popa a respins șutul lui Al Hamlawi, dar golul a fost anulat pentru ofsaid de arbitrajul video.

FCSB a avut inițiativa în partea secundă, dar a fost lipsită de inspirație în fața porții, Juri Cisotti (64), Daniel Bîrligea (71, 90+4), Darius Olaru (90+1) fiind impreciși.

Gazdele au mai avut o oportunitate notabilă, dar Anzor Mekvabișvili (77) a trimis din lovitură liberă de pe stânga puțin peste poartă.

Universitatea are patru victorii consecutive pe teren propriu. FCSB venea după trei victorii la rând. Campioana a pierdut în două din ultimele trei deplasări.

FCSB a câștigat în tur cu 1-0.

Din 2014, cele două s-au întâlnit în principala competiție internă de 42 de ori, de opt ori au câștigat oltenii, de 27 de ori s-au impus roș-albaștrii, iar alte șapte partide s-au terminat la egalitate.

Ultima victorie reușită de alb-albaștri în campionat data din 6 mai 2024, Universitatea Craiova - FCSB 2-0, potrivit LPF.

Craiova este lider, cu 53 de puncte. FCSB este pe locul 10, cu 40 de puncte. Mai sunt trei etape în care FCSB poate acumula cel mult 9 puncte, în meciurile cu Metaloglobus, UTA Arad și Universitatea Cluj. Formația FC Botoșani, care ocupă locul 6 (ultimul care trimite în play-off), are 42 de puncte. Poate fi depășită de CFR Cluj, care are 41 de puncte și un meci în minus. O înfruntă luni pe codașa Hermannstadt.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”