Un profesor de sport a câștigat 1 milion de dolari la pariuri, pe surpriza CM. Cât a pariat bărbatul

0
Publicat:

Un parior a câștigat 1 milion de dolari americani, după ce a prezis corect că Marocul va ajunge în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, iar aceștia au trecut de Spania în optimile de finală. 

Suporteri marocani. FOTO EPA EFE

Un profesor de sport din America a devenit peste noapte milionar după ce a câștigat un pariu pe care l-a jucat la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar. 

Potrivit Action Network, bărbatul în vârstă de 20 de ani, care este, de fapt, un profesor de școală din New York, a pariat 133.000 de dolari australieni (90.818,19 dolari americani) pe faptul că Marocul va învinge Spania și va ajunge în sferturile de finală ale competiției. 

Se pare că bărbatul preda volei unor copii de școală primară în timp ce aștepta cu emoții rezultatele pariului său.

„Îmi verificam telefonul din când în când, dar nu mă uitam. Nu știu numele niciunui jucător. Nu am de gând să mint și să spun că știam ce fac”, a declarat bărbatul pentru Action Network. 

Marocul, care nu a ajuns niciodată mai departe la o Cupă Mondială, se va confrunta acum cu Portugalia pentru un loc în semifinalele CM din Qatar. 

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte