Un prinţ generos: cine şi-a asumat concedierea lui „Reghe“ şi pe cine vor arabii în locul fostului antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţul Abdulrahman Bin Musaad

La arabi, cine greşeşte, plăteşte. Nu doar în teorie, ci şi în practică. Modul în care Reghecampf a fost îndepărtat de la club dovedeşte acest lucru.

După pierderea Cupei Coroanei Prinţului, preşedintele Abdulrahman Bin Musaad şi-a anunţat plecarea de la Al-Hilal după şapte ani. 

Între timp, membrii Consiliului de Administraţie l-au convins pe prinţ să mai stea în funcţie, măcar până la finalul sezonului. Bin Musaad şi-a asumat responsabilitatea pentru aducerea lui „Reghe“ şi le-a transmis celor de la CA că va achita din propriul buzunar clauza de reziliere din contractul românului (suma variază, potrivit mai multor surse, între 1,5 şi 2,7 milioane de dolari). 

După concedierea lui Reghecampf, Al-Hilal l-a numit pe Ciprian Panait, până acum la echipa a doua, în funcţia de interimar. Presa arabă susţine că Al-Hilal are două nume pe listă pentru numirea unui nou principal: Cosmin Olăroiu (Al-Ahli Dubai) şi francezul Hervé Renard (selecţioner Coasta de Fildeş). Amândoi sunt însă sub contract şi, în cazul lui Oli, Al-Ahli a anunţat că nu e dispus să-i dea drumul.

CITEŞTE ŞI:

*Erou la Steaua României, zero la cea a arabilor: zece motive pentru care Reghecampf a eşuat la Al-Hilal

*Reghecampf a vorbit după concedierea de la Al-Hilal: cum explică eşecul său la Riad. Dragomir îl plânge de milă

*Oficial: „Reghe“, out. Al-Hilal a anunţat concedierea românului pe site. Noul antrenor e tot român, dar interimar

*VIDEO Furtună în deşert: Reghecampf a dat-o în bară, Al-Hilal se dezintegrează. Finanţatorul a demisionat după 7 ani

*Olăroiu e dorit în locul lui Reghecampf: cine vrea să-l readucă la Al-Hilal şi ce spune actuala echipă a lui Oli

*Arabii fac chetă pentru concedierea lui „Reghe“: românul va fi despăgubit regeşte. Şi-a trimis deja lucrurile în ţară

*A început numărătoarea inversă pentru Reghecampf: când poate fi urcat de arabi în avionul spre Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie