Un câine și-a făcut de cap pe pârtia de schi fond de la Jocurile Olimpice: „A fost cel mai ciudat lucru care s-a întâmplat până acum”
0Un câine a sprintat astzi pe pista de schi fond amenajată la Lago di Tesero. S-a întâmplat în timpul calificărilor pentru proba feminină de sprint la schi nordic, informează ansa.it.
În timpul calificărilor pentru ștafeta feminină de sprint la schi fond, ultima probă pe echipe de schi nordic a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano Cortina, găzduite în Val di Fiemme, un husky a „participat” pe ultimii metri, înainte de linia dreaptă de sosire.
„A fost cel mai ciudat lucru care s-a întâmplat până acum”, a reacționat Giovanni Plano, în vârstă de 54 de ani, șeful operațiunilor olimpice din Trentino, directorul general al evenimentului.
Născut în Varese, Plano este cel care supraveghează și evenimentele de la pârtia de schi Predazzo. „De obicei, urmăresc cursele din sala juriului, pentru că așa suntem în contact direct cu echipa medicală, în cazul că trebuie să intervenim”, explică oficialul.
Alarma a fost stinsă aproape imediat, deoarece lupul s-a dovedit a fi, de fapt, un câine din rasa husky: „Aparținea unui locuitor care se plimba și a fugit. L-am prins și, în scurt timp, proprietarul a venit să-l ia”, explică managerul evenimentului. FIS a distribuit imediat povestea pe unul dintre canalele sale de socializare.