Top 5 naționale de fotbal cu cele mai valoroase loturi la Cupa Mondială 2026
0Campionatul Mondial de fotbal reunește la start nu mai puțin de 48 de echipe, față de 32 în 2022. Formatul s-a schimbat și avem parte de câteva debutante. Principalele favorite la trofeu au la dispoziție majoritatea starurilor, iar loturile lor sunt cele mai valoroase și din punct de vedere al cotațiilor de pe Transfermarkt.
Astfel, conform Transfermarkt, patru din primele cinci cele mai valoroase naționale sunt reprezentante ale Europei: Anglia, Franța, Spania și Portugalia. A cincea ar fi fost Italia, dar nu s-a calificat la CM 2026, astfel că topul este închis de Brazilia. În mod oarecum paradoxal, Argentina, actuala campioană mondială, este doar pe poziția a noua, în spatele altor două naționale din Europa: Germania și Olanda.
Anglia – Lot estimat la 1,62 miliarde de euro
Cel mai valoros lot de la Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada este cel al Angliei. Deși n-a mai câștigat trofeul din 1966, englezii au parte de o generație fantastică, iar Thomas Tuchel se poate baza pe foarte mulți jucători valoroși.
Potrivit Transfermarkt, lotul englezilor este estimat la 1.62 miliarde de euro. Cel mai valoros jucător este Jude Bellingham, cotat la 140 de milioane de euro. Următorii doi sunt Declan Rice (120 de milioane de euro) și Bukayo Saka (120 de milioane de euro).
Harry Kane, căpitanul Angliei, are o cotă de piață de doar 65 de milioane de euro. Super atacantul lui Bayern a ajuns la 32 de ani și ar putea juca la ultimul său mondial astfel.
Franța – Lot estimat la 1,47 miliarde de euro
A doua națională ca valoare de la Cupa Mondială, potrivit Transfermarkt, este Franța. „Cocoșii” au un lot estimat la 1.47 miliarde de euro. Francezii au fost finaliști la ediția din 2022, după ce au reușit să câștige Cupa Mondială din 2018.
Franța va încerca să câștige a treia Cupă Mondială din istorie în această vară. Cei mai valoroși trei jucători ai săi sunt Kylian Mbappe (cotat la 200 de milioane de euro), Michael Olise (cotat la 140 de milioane de euro) și Ousmane Dembele (cotat la 100 de milioane de euro).
Spania – Lot estimat la 1,31 miliarde de euro
Spania, campioana europeană en-titre, are un lot estimat la 1,31 miliarde de euro, potrivit Transfermarkt. „Furia Roja” va încerca la Mondialul nord-american să obțină un al doilea titlu, după cel cucerit în Africa de Sud în 2010.
Cel mai valoros jucător al Spaniei este Lamine Yamal, cotat la 200 de milioane de euro. Următorul în top este Pedri, cotat la 150 de milioane de euro, iar al treilea este Fermin Lopez, cotat la 100 de milioane de euro.
Portugalia – Lot estimat la 864 de milioane de euro
Penultima națională din top cinci este Portugalia. Lusitanii sunt în căutarea primului titlu mondial. Lotul lor este estimat de Transfermarkt la 864 de milioane de euro.
Cei mai valoroși doi jucători sunt mijlocașii Vitinha și Joao Neves, cotați fiecare la 110 milioane de euro. Al treilea cel mai valoros jucător este fundașul Nuno Mendes, cotat la 75 de milioane de euro.
Brazilia – Lot estimat la 778 de milioane de euro
Top cinci cele mai valoroase naționale se încheie cu Brazilia. Selecționata sud-americană va fi, conform cote CM 2026, una dintre favoritele la câștigarea trofeului. Multipla campioană mondială are o cotă de piață de 778 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Cel mai valoros jucător din lotul brazilienilor este, fără îndoială, Vinicius, cotat la 150 de milioane de euro. Următorul în top este Raphinha, cotat la 80 de milioane de euro, urmat de Joao Pedro, cotat la 75 de milioane de euro.
Favoritele la trofeu
În ceea ce privește șansele de a deveni regina lumii în 2026, bookmakerii pariuri fotbal Unibet o văd pe Spania principala favorită, cu o cotă de 5.50. Franța ocupă a doua poziție în topul favoritelor la CM 2026, cu o cotă de 6.00. Urmează Anglia (cota 7.00), Brazilia (cota 9.00) și Argentina (cota 9.50). Portugalia este a 6-a favorită, cu o cotă de 11.00, fiind una din formațiile care pot provoca surpriza la mondialul din vară.