Titlul alungă bunul-simţ: de ce noţiuni precum demnitate şi decenţă nu mai există pentru oamenii de fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astra mai are nevoie de un punct în cele două etape rămase pentru a deveni campioană. O iminentă performanţă sportivă e umbrită însă din cauza unui comportament sub orice critică, de neimaginat într-o competiţie civilizat.

În Anglia, Chelsea, Manchester City şi Manchester United au investit enorm, însă titlul e pe cale să ajungă la una dintre cele mai mici echipe din Premier League, Leicester.

Cu toate acestea, nu-i vezi pe Hiddink, Pellegrini, Van Gaal şi Ranieri atacându-se reciproc, sub centură, înainte şi după fiecare meci. 

În România, după trei sezoane în care Steaua a câştigat Liga I, titlul e pe cale să ajungă la Astra. În orice competiţie, poţi să pierzi demn, doar că, în România, noţiuni precum demnitate şi bun-simţ nu mai există în vocabularul oamenilor de fotbal. 

Steaua a strigat prima „hoţii“

Simţind că riscă să piardă titlul pentru care a fost readus pe bancă, Laurenţiu Reghecampf a dat tonul acuzelor. După o nouă tentativă eşuată de a învinge Dinamo, în campionat, tehnicianul roş-albaştrilor a lăsat de înţeles că rivala din „Ştefan cel Mare“ a cedat punctele Astrei în înfrângerea de pe teren propriu, scor 1-4.

„Uitaţi-vă la cum a jucat Dinamo cu noi şi cum a jucat cu Astra! Am impresia că anumite echipe nu-şi apără corect şansele“, a spus „Reghe“.

Şi a continuat să strige „hoţii“

Astfel de acuze au luat amploare încă din timpul meciului ASA Târgu-Mureş – Astra, scor 1-4. Oficialii roş-albaştrilor au sperat ca ultima clasată din play-off, fără victorie în precedentele şapte partide, să facă ce n-a fost în stare Steaua: să-i oprească pe giurgiuveni.

Când a devenit evident că acest lucru nu se va întâmpla, Mihai Stoica a început să-l acuze pe fundaşul mureşenilor, Ivan Gonzales, de non-combat: „Să-i explice cineva lui Ivan Gonzales că nu trebuia să-şi dea silinţa să facă penalty. Pentru asta erau Colţescu şi Haţegan. S-a chinuit băiatul şi la golul doi“, a scris Stoica pe Facebook.

După ce a ieşit din închisoare, directorul sportiv al Stelei pretindea, într-un interviu acordat „Gazeta Sporturilor“, că „sunt un om mult mai calm şi mai echilibrat“. Ultimele lui postări pe Facebook, dar şi modul isteric în care se manifestă pe bancă dovedesc însă că Meme nu s-a schimbat deloc.

În fine, ultimul om din conducerea Stelei care a văzut un blat în ASA – Astra a fost chiar patronul Gigi Becali: „Cu Dinamo, cei de la Astra nu pot să facă ce s-a făcut la Târgu-Mureş, pentru că n-au cu cine. Vă spun sigur că nu se poate face blat cu echipa lui Rednic. M-am uitat la ASA – Astra până la faza penalty-ului, după care mi-am dat seama că n-are rost“.

Şumudică către Stoica: „Fă-te om“

Aceste atacuri ale Stelei i-au ridicat mingea la fileu lui Marius Şumudică, un om care se „hrăneşte“ din circul la care contribuie din plin.

„MM Stoica e prea mare pentru noi şi pentru fotbalul romanesc, ca să-i răspund şi eu. Îi aduc aminte de un simplu refren celebru din BD: «Fă-te om, fă-te om, alungă gândul necurat»“, a cântat antrenorul Astrei la interviul de după victoria cu ASA.

Şumudică a trecut apoi la atacuri urâte la adresa unor nume mari din fotbalul românesc: „Vreau să-i spun acestui simbol FCSB-ist, Helmuth Duckadam, că Steaua n-a pierdut campionatul, Astra l-a câştigat pentru că a condus încă din tur. În ceea ce îl priveşte pe domnul Hagi, ca antrenor săracul n-a reuşit să mă bată. Începea meciul cu mine în sacou şi îl termina în tricou. Nu ştiu dacă avea maiou pe dedesubt. Aş vrea să-l văd la fel de implicat şi când joacă Viitorul cu Steaua“.

Şi acelaşi deget mijlociu spre tribune

Având în vedere nivelul declaraţiilor date la televizor de oamenii din fotbal, nu e de mirare că, etapă de etapă, ei au un comportament golănesc când se află pe teren. Ultimul exemplu: Marius Şumudică, suspendat de nenumărate ori pentru gesturi obscene, a recidivat, la Târgu-Mureş, acolo unde le-a arătat degetul mijlociu oamenilor aflaţi în tribune!

A doua zi după meci, preşedintele Astrei, Dani Coman, a încercat să bage mizeria sub preş: „Uitaţi-vă la mimica feţei lui Şumudică. N-a făcut semne obscene. Doar a întrebat spectatorii de ce îi arată astfel de semne, atunci când el îi aplaudă. O să-i cumpăr nişte mănuşi de box lui Şumudică pentru a le putea purta la următoarele meciuri“.

Eu nu înţeleg întotdeauna ce spune domnul Hagi. Eu îl respect pentru ce a făcut ca jucător, dar ca antrenor n-a realizat nimic. Marius Şumudică antrenor Astra   Eu sunt obişnuit cu lucruri mari, eu am stat la nivel mare, nu la cancan, la colţ de stradă. Şumudică să-şi vadă de treaba lui, de terase şi astea. Gheorghe Hagi finanţator Viitorul   De azi, în dicţionarul meu a mai apărut un sinonim pentru derbedeu. Mihai Stoica făcând trimitere la Marius Şumudică   Valoarea lui Şumudică se va vedea peste vreo patru luni, în preliminariile cupelor europene şi în campionatul următor. Toată lumea îl înjură şi îl scuipă. E prea obraznic. Gigi Becali finanţator Steaua   Mai aveţi puţină răbdare, s-ar putea să nu mai existe Astra din sezonul viitor. Aşteptaţi şi o să vedeţi.  Laurenţiu Reghecampf antrenor Steaua  
Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare