Tenismena care a provocat accidentul în urma căruia fiul lui Ilie Dumitrescu a ajuns în arest, exemplu de empatie

0
Publicat:

Ilinca Dalina Amariei (23 de ani), jucătoarea de tenis rănită în accidentul rutier în care a fost implicat Toto Dumitrescu (27 de ani), a făcut un gest frumos de solidaritate față de o colegă de breslă, care a fost supusă unei intervenții chirurgicale de curând. 

Ilina Dalina provocat accidentul în care a fost implicat Toto Dumitrescu. Colaj Inquam, Instagram

Este vorba despre jucătoarea de tenis Anca Todoni, care în prezent se află în plin proces de recuperare după o operație grea la umăr. Ilinca, aflată actualmente pe locul 383 în clasamentul mondial WTA, i-a transmis un mesaj de solidaritate prin intermediul rețelelor de socializare.

În secțiunea de comentarii a unei postări făcute de către Anca Todoni, de pe patul de spital, Ilinca a transmis un mesaj simplu, dar plin de încurajare. „Ești tare! Let’s go!”, i-a scris Ancăi sportiva din Iași, arătându-i că este alături de ea în această perioadă dificilă.

Anca Todoni, încurajată de către Ilinca Dalina Amariei Foto/Instagram

Ambele jucătoare vor lipsi o perioadă mai lungă de pe teren, însă se estimează că ar putea reveni în competiții în sezonul 2026. În cazul în care Ilinca Amariei va coborî în clasament, ea va putea folosi clasamentul protejat, o regulă care le permite sportivelor accidentate sau aflate în concediu medical să își păstreze poziția din momentul întreruperii activității.

Toto Dumitrescu a fugit de la locul accidentului

Ilinca Dalina Amariei a ajuns pe mâna medicilor după accidentul rutier în care a fost implicat actorul Toto Dumitrescu, pe data de 14 septembrie. Mașina acestuia, un SUV Mercedes, a lovit puternic autoturismul Audi A6 condus de jucătoarea de tenis, care a intrat pe bulevardul Eliade din Capitală fără să acorde prioritate. În urma impactului, Ilinca a rămas blocată în interiorul automobilului avariat, dar nu a fost ajutată de fiul lui Ilie Dumitrescu, care a părăsit locul accidentului și s-a ascuns de autorități.

Găsit, mai apoi, tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pe data de 17 septembrie, după ce a fost testat pozitiv la cocaină. O săptămână mai târziu, Toto Dumitrescu a fost arestat la domiciliu, conform deciziei instanței. Fiul lui fostului mare internațional Ilie Dumitrescu va fi cercetat pentru conducerea sub influența drogurilor și părăsirea locului accidentului.

Toto Dumitrescu, infracțiune contra siguranței circulației 

”Pe baza evaluării gravității faptei (infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice, comisă prin părăsirea locului accidentului până la sosirea organelor de constatare), a modului și circumstanțelor de comitere a acesteia (există indicii că inculpatul, deși a observat că persoana vătămată era blocată în autovehicul, a ales să părăsească zona pentru a evita testarea pentru prezența substanțelor psihoactive în organism), precum și a antecedentelor penale (inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, dispunându-se față de acesta amânarea aplicării pedepsei pentru comiterea unei infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor), instanța a apreciat că măsura arestării preventive este justificată”, se arată în motivarea judecătorului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne