Surpriză! România, susținută la meciul cu Belgia de un număr impresionant de fani. Invazie galbenă și la Koln

0
Publicat:

România a avut cea mai tare galerie din faza grupelor la Euro 2024, peste 30.000 - după alte estimări, chiar 40.000 - de fani fiind prezenți la Munchen la partida cu Ucraina. Deși capacitatea stadionului din Koln este mai mică decât cea a Allianz Arena, 50.000 față de 75.000, la meciul cu Belgia este așteptată o nouă invazie a tricolorilor.

Fanii României sunt trup și suflet alături de națională. Foto Adevărul

Pentru partidele internaționale, dar și după aplicarea procedurilor UEFA la partidele organizate de forul continental, capacitatea Cologne Stadium va fi la meciul cu Dracii roșii de 43.000 de spectatori. Mai mult de jumătate dintre aceștia vor fi susținătorii naționalei lui Edi Iordănescu, conform unor surse.

Dincolo de biletele oferite suporterilor români în peluză, estimăm un număr consistent prezent în ambele tribune. În total, sunt așteptați la meci spre 30.000 de români, a explicat un oficial pentru ProSport.

Astăzi, FRF organizează în premieră la Euro 2024 și Parada Fanilor, eveniment în cadrul căruia suporterii români se vor deplasa în mod organizat și într-o atmosferă specială spre stadionul din Koln. Partida cu Belgia poate rezolva ecuația calificării României în optimi, în cazul unui rezultat pozitiv al băieților noștri.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei