Șumudică, pe patul spitalului în Turcia: comunicatul clubului despre starea românului FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Șumudică are un debut nefericit de an! De fapt, problemele sale, cele de sănătate, au început de la finalul anului trecut, după cum Adevărul le-a detaliat aici. Doar că, odată ajuns în Turcia după vacanța de iarnă, tehnicianul celor de la Gaziantep părea că și-a recăpătat sănătatea. Mai ales că a fost pe bancă, vinerea trecută, în primul meci oficial din 2024: 2-2 acasă cu Pendikspor în campionat.

Marius Șumudică

Din păcate, după această partidă care l-a supărat pe Șumudică, în condițiile în care ai săi au fost egalați de la 2-0 în minutul 49, s-a înrăutățit și starea sa de sănătate. Și, potrivit presei locale, tehnicianul de 52 de ani a ajuns la spital. Semn că boala a lăsat urme asupra organismului său. Cum a și apărut deja o o fotografie cu Șumudică pe patul spitalului, clubul Gaziantep a reacționat printr-un comunicat preluat de Digi Sport.

Ce a anunțat clubul Gaziantep?

*Antrenorul nostru, Marius Șumudică, revenit în orașul nostru după ce s-a simțit rău săptămâna trecută, a fost internat din nou, ca urmare a stărilor de rău pe care le-a acuzat. S-a decis că tratamentul antrenorului nostru trebuie continuat. Acesta a fost supus unor investigații detaliate la Spitalul Sani Konukoglu, iar starea sa de sănătate se îmbunătățește. Îi dorim însănătoșire grabnică și sperăm că se va recupera cât mai repede posibil.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG