Steaua - Schalke 0-0 / Primăvară? Nu, iarnă lungă. Roş-albaştrii, eliminaţi din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obligată să câştige pentru a mai visa la primăvara europeană, Steaua a reuşit doar un egal fără goluri cu Schalke, într-o partidă cu destul ritm. Doar că Basel a învins-o a doua oară pe Chelsea, în acest sezon, iar Steaua va încheia grupa pe ultimul loc.

Steaua a ajuns să joace ultima şansă de a-şi continua parcursul european în acest sezon pe un stadion pe jumătate gol. Un decor jenant pentru o competiţie de talia Ligii Campionilor, însă o consecinţă firească a unui marketing falimentar.

Privată de susţinerea unui public numeros, Steaua s-a consolat cu faptul că măcar nemţii au fost îngăduitori şi au aliniat o formulă din care au lipsit mulţi fotbalişti de bază. 

Portarul titular, Hildebrand, nici n-a venit în România, Boateng a venit, dar a plecat rapid, iar Matip şi Draxler, jucători de bază, au început partida pe banca de rezerve.

Chiar şi aşa însă, dominarea teritorială a Stelei a ţinut vreo 12 minute şi n-a produs nicio ocazie concretă. Apoi, treptat, nemţii au mutat jocul în careul roş-albaştrilor. De pe margine, Keller şi-a dat seama că în flancul stâng al bucureştenilor e o pâine de mâncat şi le-a transmis asta şi elevilor săi. Drept urmare, Uchida, japonezul cu golul de coşmar de 1-0 în tur, l-a „terorizat“ pe Latovlevici, însă, aproape de fiecare dată, mingea centrată în careul Stelei a fost respinsă, ori de fundaşii lui Reghecampf, ori de devieri norocoase.

Steaua a replicat în minutul 31: lovitură liberă bătută de Bourceanu, Szukala a recentrat cu capul în mijlocul careului, iar Piovaccari a reluat spectaculos, dar exact în direcţia lui Fahrmann, care a respins.

L-au pierdut pe Bourceanu

Din păcate pentru Steaua, în ultima fază a reprizei, Bourceanu a văzut „galben“ şi a devenit suspendat pentru ultima partidă a grupei, cu Chelsea, la Londra. Simţind superioritatea nemţilor, Laurenţiu Reghecampf a mutat defensiv la pauză. L-a scos pe Neagu, un fotbalist adus la Steaua peste capul lui şi titularizat doar din cauza accidentării lui Pintilii, şi l-a trimis pe teren pe Varela, fundaşul luat cu un milion de euro care stă pe bancă.

Mutarea a însemnat urcarea lui Gardoş în linia mediană, ca „închizător“, şi trecerea lui Varela în centrul apărării, lângă Szukala. Noua aşezare a rezistat doar 15 minute, fiindcă apoi „Reghe“ s-a răzgândit: l-a trecut pe Varela fundaş dreapta, l-a coborât pe Gardoş stoper şi l-a trecut pe Prepeliţă mijlocaş central!

După toate aceste mutări şi schimbări a venit cea mai mare ocazie a Stelei. Piovaccari a deviat perfect balonul, lăsându-i pe Chipciu şi pe Prepeliţă singuri cu portarul lui Schalke. Chipciu a ales însă cea mai proastă soluţie, o centrare anemică pentru Piovaccari, în loc să şuteze la poartă (59).  

Penalty pentru Steaua

Zece minute mai târziu, roş-albaştrii au reclamat o lovitură de la 11 metri, după ce Fahrmann a ratat întâlnirea cu mingea şi l-a lovit cu pumnul în cap pe Piovaccari. Arbitrul olandez a dictat numai corner. Apoi, o lovitură liberă bătută excelent de Tănase a trecut razant cu bara (79). Cinci minute mai târziu, Stanciu a avut în vârful bocancului golul primei victorii în grupele Ligii Campionilor după şapte ani, însă a încercat să-l lobeze pe Fahrmann, portar de 1,96 de metri! 

Şi, ca dezastrul să fie complet, Piovaccari a ratat incredibil din mijlocul careului (90), Basel a câştigat cu Chelsea pe final, iar Steaua a fost eliminată din Europa.

Au egalat recordul lui Spartak Moscova

Cum n-a câştigat nici marţi seară, Steaua a ajuns să egaleze un record nedorit, pe care-l deţinea Spartak Moscova, care n-a învins pe nimeni timp de 22 de partide în grupele Ligii Campionilor. Iar cum pentru echipa lui Reghecampf urmează ultimul meci din grupe, chiar la Londra, cu Chelsea, pe 11 decembrie, aproape sigur Steaua va stabili o nouă bornă negativă. 

Ultimul succes al roş-albaştrilor în competiţie s-a înregistrat pe 13 septembrie 2006, un 4-1 în deplasare cu Dinamo Kiev. 

Clasament Grupa E: 

1.Chelsea 5 3 0 2 11-3 9p

2. Basel 5 2 2 1 5-4 8p

3. Schalke 5 2 1 2 4-6 7p

4. STEAUA 5 0 3 2 2-9 3p


Comentariul LIVETEXT al partidei Steaua - Schalke

Min. 90+3 Final. Steaua - Schalke 0-0

Min. 90 Centrare în faţa porţii lui Schalke, Fahrmann reţine în doi timpi

Min. 87 Basel - Chelsea 1-0 (Salah 87). Steaua e eliminată în acest moment din Europa. Nu mai are şanse nici la locul 3

Min. 87 1-1 la penalty-uri neacordate. Draxler îi pasează în faţa porţii lui Szalai, ungurul e tras evident de tricou de Gardoş, sub ochii unui arbitru asistent, dar nu se dictează nimic. Gest în compensaţie al centralului olandez Nijhuis, după penalty-ul neacordat lui Piovaccari (69)

Min. 84 Stanciu, intrat pe teren în locul lui Prepeliţă (82), pătrunde pe dreapta, în careul germanilor, încearcă un lob, dar Fahrmann e la post. Reghecampf riscă totul pe cartea atacului, Iancu fiind şi el trimis anterior pe teren, cu cinci minute mai devreme 

Min. 78 Aogo execută o lovitură liberă de pe dreapta, Szalai reia cu capul, mult peste poartă

Min. 77 Încă o ocazie importantă pentru Steaua. Tănase bate bine o lovitură liberă de la 23 de metri, balonul şterge bara din dreapta a lui Fahrmann

Min. 69 Penalty refuzat Stelei. Piovaccari câştigă un duel aerian în careul lui Schalke, e lovit de Fahrmann, dar centralul olandez dictează doar lovitură de colţ. Bourceanu centrează bine, apoi Szukala reia aiurea, din 8 metri, mult peste poartă. Şansă mare irosită de roş-albaştri

Min. 61 Ocazie pentru Schalke, reluarea cu capul a lui Jones trece pe lângă bara din stânga a lui Tătăruşanu 

Min. 60 În celălalt meci al grupei E avem acelaşi rezultat după o oră de joc, Basel - Chelsea 0-0

Min. 60 Latovlevici execută o lovitură liberă de pe partea dreaptă, Szukala reia cu capul, dar Fahrmann respinge peste poartă

Min. 59 Ocazie mare a Stelei. Piovaccari scoate un balon în şase metri, pe dreapta, dar Prepeliţă şi Chipciu se încurcă reciproc, iar un fundaş german degajează în ultimul moment

Min. 58 Fuchs şutează cu dreptul, de pe partea stângă, de la 22 de metri, pe lângă poarta lui Tătăruşanu

Min. 46 Reghecampf a făcut o schimbare şi mai multe mutări pe terenul de joc. L-a scos de la mijloc de Neagu, destul de şters şi l-a aruncat în joc pe Varela, care va juca însă fundaş dreapta, în locul lui Prepeliţă, care a urcat la mijloc

Min. 46 A început repriza secundă 

Min. 45 Pauză

Min. 45 Steaua a avut debutul şi finalul reprizei, Schalke a controlat cea mai mare parte din primu mitan şi a fost echipa mai periculoasă

Min. 45 Bourceanu, într-un deja-vu. După ce-a ratat returul cu Grecia, de la Bucureşti, din cauza unui avertisment la Pireu, stelistul încasează un galben în urma căruia va fi suspendat la ultimul meci al Stelei în grupe, cu Chelsea, la Londra

Min, 44 Gardoş încearcă o incursiune cu mingea la picior, spre poarta lui Fahrmann, dar ratează pasa în faţa careului germanilor

Min. 32 Gol anulat lui Schalke. Farfan a făcut franjuri defensiva roş-albastră, a pătruns pe dreapta şi a centrat în centrul careului, de unde Fuchs a marcat nestingherit. Peruvianul Farfan scăpase însă balonul în aut, înainte de a pasa 

Min. 30 Cea mai mare ocazie a Stelei, după o fază fixă. Bourceanu a centrat pe partea stângă, Szukala a recentrat cu capul, în faţa porţii, iar Piovaccari a reluat pe spate, din 6 metri, dintr-o poziţie dificilă, dar Fahrmann a respins

Min. 28 Farfan nu nimereşte buturile Stelei, dintr-o poziţie bună 

Min. 24 Probleme pe flancuri pentru Steaua. Şi pe stânga şi pe dreapta, fundaşii oaspeţilor, Aogo şi Uchida, fac raiduri fără a fi deranjaţi de mijlocaşii de bandă ai roş-albaştrilor şi centrează în gura porţii lui Tătăruşanu. 

Min. 20 Schalke a preluat frâiele partidei, pune mai multă presiune şi-i înghesuie pe stelişti în propria jumătate

Min. 17 Lansare a lui Bourceanu pentru Piovaccari, italianul încearcă un lob, dar trimite mult peste poartă

Min. 13 Schalke are două cornere consecutive, de pe partea stângă, dar defensiva stelistă rezistă

Min. 5 Steaua a început meciul în atac, încă din primele minute, dar nemţii închid bine culoarele spre poarta lui Fahrmann

Min. 1 A început partida. 


UPDATE 21.40 Cele două echipe intra pe gazon

UPDATE 21:30 Pe stadion nu sunt mai mult de 10-15.000 de fani, dintre care şi 3-400 de suporteri ai lui Schalke. Vremea, rezultatele şi preţul biletelor au redus serios numărul suporterilor Stelei prezenţi la Arena Naţională

UPDATE 21:15 Deşi s-a tras acoperişul Arenei Naţionale, pe stadion fulgii de nea pătrund cu uşurinţă 

Cu VIP-uri în tribune, dar cu puţini fani, Steaua încearcă marea cu degetul în această seară. 

Roş-albaştrii au o singură victorie în 17 meciuri cu echipele germane, în urmă cu peste 50 de ani, dar sunt condamnaţi să câştige în faţa lui Schalke. 

Fără Pintilii, accidentat, Reghecampf l-a trimis la mijloc, pe Neagu, dar marea surpriză a fost titularizarea pe postul de fundaş dreapta a lui Prepeliţă, un mijlocaş defensiv de meserie. 

Şi Schalke prezintă numeroase schimbări în formula de start. Starul Boateng a fost menajat de antrenorul Jens Keller, după o accidentare la ultimul antrenament, iar Draxler, uşor răcit, este doar rezervă. 

În tur, la Gelsenkirchen, la debutul în actualul sezon al grupelor Ligii Campionilor, Steaua a pierdut cu 0-3. 

Campioana României a rezistat până în minutul 67, când o gafă a lui Szukala a prilejuit golul lui Uchida, apoi nemţii au mai marcat de două ori până la final.

Echipele de start: 

STEAUA 

Tătăruşanu - Prepeliţă, Szukala, Gardoş, Latovlevici - Bourceanu, Neagu - Adi Popa, Chipciu, Tănase - Piovaccari

Rezerve: Niţă, Georgievski, Varela, Cristea, Stanciu, Iancu, Kapetanos

SCHALKE

Fahrmann - Uchida, Howedes, Santana, Aogo - Neustadter, Jones - Farfan, Meyer, Fuchs - Szalai

Rezerve: Unnerstall, Hoogland, Matip, Kolasinac, Draxler, Ayhan, Obasi

Arbitru: Bas Nijhuis (Olanda) 

Clasament Grupa E: 

1.Chelsea 4 3 0 1 11-2 9p

2. Schalke 4 2 0 2 4-6 6p

3. Basel         4 1 2 1 4-4 5p

4. STEAUA 4 0 2 2 2-9 2p

Ultima etapă (11.12): Schalke – Basel, Chelsea – Steaua

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte