Steaua – Dinamo se joacă în semifinalele Cupei României, dar Reghecampf a ajuns deja în finala Cupei Aroganţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Reghecampf

Înaintea meciului-tur (joi, ora 20.30, Pro TV), antrenorul roş-albaştrilor n-a avut nicio remarcă tehnico-tactică. În schimb, a luat peste picior rivala din „Ştefan cel Mare“ şi a vorbit de parcă el a inventat fotbalui.

Laurenţiu Reghecampf are un titlu şi o Supercupă de când s-a apucat de antrenorat, în 2010, însă îl bate la aroganţă şi pe Jose Mourinho, cel mai bun tehnician din lume şi renumit pentru ironiile sale la adresa rivalilor.

Chiar dacă, de multe ori, aerul de superioritate pe care l-a afişat s-a întors ca un bumerang împotriva sa – a spus că vrea locul 1 în grupele Ligii Campionilor, dar Steaua s-a clasat pe ultimul loc – tehnicianul roş-albaştrilor n-a învătat din greşeli. Dovada? Cu o zi înainte de turul semifinalelor Cupei României, „Reghe“ a organizat o conferinţă de presă în care i-a ironizat pe „câini“ şi şi-a lăudat excesiv echipa.

A vorbit de parcă Dinamo n-ar exista

Tehnicianul liderului Ligii I a lăsat senzaţia că cele două partide cu Dinamo din cupă sunt doar o simplă formalitate pentru echipa sa. „Steaua e campioană, e cea mai bună echipă din campionat şi, de aceea, suntem obligaţi să câştigăm şi în tur, dar şi în retur, şi să ajungem în finală. Aşa ar fi firesc, fiindcă am muncit foarte mult şi acum trebuie să arătăm că putem câştiga şi campionatul, dar şi cupa“, a spus Reghecampf.

Cu o zi înainte de aceste afirmaţii, tehnicianul făcuse o serie de declaraţii ironice la sport.ro, desconsiderând formaţia din „Ştefan cel Mare“: „Dinamo e favorită. Dinamo joacă cel mai bun fotbal, Dinamo are cei mai frumoşi suporteri. Ei au cea mai tare galerie, ei sunt pe primul loc. Ei sunt favoriti, clar“.

Reghecampf a avut aceeaşi atitudine şi înaintea meciului din campionat cu Dinamo, spunând că trupa pregătită de Flavius Stoican nu contează pentru el. Atunci, superioritatea lui „Reghe“ în declaraţii nu s-a văzut şi în jocul Stelei. Dinamo a condus cu 1-0 în Ghencea şi a fost nevoie de un gol al lui Keşeru, în minutul 89, pentru ca roş-albaştrii să evite înfrângerea.

La conferinţa de ieri, antrenorului Stelei i s-a reamintit că a desconsiderat Dinamo şi înaintea confruntării din campionat în care echipa sa s-a chinuit pentru un egal. Răspunsul lui „Reghe“? A dat vina pe fotbaliştii săi pentru rezultatul din Ghencea. „Am avut discuţii cu toţi jucătorii pe marginea acelui meci. Au înţeles că am făcut multe greşeli şi că trebuie să fim mult mai atenţi şi mai hotărâţi“, a declarat Reghecampf.  

Dinamo, declaraţii de bun-simţ

Flavius Stoican a aflat la conferinţa sa de presă despre afirmaţiile omologului său de pe banca roş-albaştrilor. Totuşi, nici antrenorul roş-albilor şi nici finanţatorul Ionuţ Negoiţă n-au dorit să le răspundă la fel steliştilor.

„Nu e normal ca o echipă să se considere dinainte câştigătoare. În campionat, noi am făcut o partidă bună în Ghencea. Steliştii susţin că prestaţia noastră a fost doar un <<accident>>? Vom vedea în cele două jocuri din cupă“, a declarat Stoican. Un discurs similar l-a avut şi Negoiţă: „Nu vreau să mă hazardez în declaraţii, să zic că suntem pe cai mari, după meciul bun făcut în Ghencea. Nu vreau să creez o presiune suplimentară. Sper doar să facem două partide bune în cupă şi să ajungem în finală“.

Dacă Reghecampf a luat peste picior Dinamo, în schimb, Stoican şi-a lăudat adversarul din Cupa României. „Întâlnim o echipă bună, neînvinsă în campionat. Dar nu o să le fie uşor cu noi. O să punem presiune, o să alergăm, o să facem pressing. Vrem ca, la final, lumea să fie mulţumită de noi“, a încheiat tehnicianul roş-albilor.

O să înregistrăm şi noi un imn şi o să vindem şi bilete la case. E bine că Dinamo a optat pentru astfel de strategii. Numai că, la Steaua, dacă stăm să cântăm în imn toate meciurile câştigate în Europa, ar trebui să stăm trei zile. Laurenţiu Reghecampf antrenor Steaua  

L-au pierdut şi pe Munteanu

Înaintea meciului tur, la Steaua lipsesc doar Gabi Matei şi Pantelis Kapetanos, care sunt accidentaţi de mai mult timp. Dinamo, în schimb, l-a pierdut şi pe Cătălin Munteanu, care are probleme la genunchi şi nu poate juca diseară. Cosmin Matei, accidentat, va rata şi el turul cu Steaua.

Steaua: Tătăruşanu – Varela, Gardoş, Szukala, Latovlevici – Pintilii, Sânmărtean – Ad. Popa, Stanciu, Tănase – Chipicu. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf 

Dinamo: Bălgrădean - Rus, Grigore, Thicot, Filip - Boubacar, Şerban, Elton - Lazăr, Ţucudean, Rotariu. Antrenor: Flavius Stoican

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG