Video Stadion de 200 de milioane de lei în Hunedoara. Licitația a fost adjudecată, vechiul stadion Corvinul va fi demolat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Națională de Investiții va anunța câștigătorul contractului de peste 200 de milioane de lei, fără TVA, pentru construcția unui stadion nou în Hunedoara. Licitația a fost adjudecată în 8 octombrie, dar participanții la ea au termen de zece zile pentru a depune contestații.

Stadionul Corvinul Hunedoara a fost inaugurat în 1960. Foto: Daniel Guță.A DEVĂRUL

Noul stadion din Hunedoara va fi construit pe amplasamentul actualului stadion Corvinul, după demolarea acestuia.

Selecția câștigătorului licitației a avut loc în 8 octombrie 2024, potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Investiții (CNI), cea care va derula investiția estimată la peste 200 de milioane de lei.

Numele câștigătorului nu a fost făcut public, acest lucru putând fi făcut după expirarea termenului de 10 zile pentru depunerea contestațiilor.

Șase asocieri de firme au licitat pentru investiția de construire și dotare a noului complex sportiv Corvinul din Hunedoara. Investiția va fi realizată pe amplasamentul actualului stadion Corvinul din Hunedoara, construit la sfârșitul anilor ‘50.

Contractul pentru construcția unui nou stadion în Hunedoara a fost scos la licitație publică în vara anului 2023, iar pentru mai multe luni licitația a fost suspendată, în urma unor contestații. Noul stadion din Hunedoara va cuprinde o suprafață de 37.207 metri pătrați, având un regim de înălțime de S+P+3E și va avea toate facilitățile și dotările specifice unui stadion modern, de categoria UEFA 4 - eligibilă pentru organizarea unor competiții europene.

„Noul stadion care se doreşte a fi ridicat în municipiul Hunedoara prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii va avea 10.500 de locuri dispuse pe două „inele”, parcare subterană, două căi de acces rutier, mai multe zone pietonale şi toate facilităţile unei astfel de construcţii, la standardele actuale. El va fi ridicat pe amplasamentul actualei arene din Hunedoara. Cheltuielile de demolare a vechiului stadion vor fi suportate de Primăria municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara”, informa Primăria Hunedoara.

Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 200 de milioane de lei, finanțarea urmând să fie asigurată din bugetul CNI. Durata pentru proiectare va fi de 6 luni, iar durata de execuție de 22 de luni, la care se adaugă un termen de garanție de cinci ani.

Actualul stadion, inaugurat în 1960

Peste şase decenii au trecut de la construcţia stadionului de fotbal din Hunedoara (video), locul unde mii de localnici pasionaţi de fotbal și-au putut încuraja echipa Corvinul Hunedoara.

În anii ´50, vechiul stadion al oraşului, pe care juca echipa locală „Metalul” numită apoi „Energia” (viitoarea Corvinul) a lăsat locul unei zone rezidenţiale, iar noua bază sportivă „Corvinul” a fost proiectată atunco la cele mai moderne standarde din România acelor ani.

Stadionul Corvinul, cu o capacitate de 16.000 de locuri, a fost inaugurat în 2 mai 1960, cu ocazia serbărilor tineretului și a meciului de fotbal între Corvinul Hunedoara şi CFR Arad, încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 1 – 0.

În vara anului 1962, pe Stadionul Corvinul, circa 30.000 de oameni – potrivit ziarelor vremii - au asistat la discursul lui Nikita Hruşciov, fostul lider al Uniunii Sovietice din anii Războiului Rece, aflat în vizită la Hunedoara. Tot aici, mii de oameni au asistat în 1982 la meciul de fotbal România – Cipru, din preliminariile Campionatului European din 1984.

În anii ‘80, Corvinul a revenit în prima ligă de fotbal a României, iar timp de aproape două decenii a înregistrat cele mai bune performanţe din istoria sa, cu excepția anului 2024, când a câștigat Cupa României la fotbal și a participat în preliminariile Europa League.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată