Spaniolul Carlos Alcaraz, deţinătorul trofeului, calificat în sferturi de finală la US Open

0
Publicat:

Spaniolul îl va avea ca adversar în turul următor pe câştigătorul meciului dintre italianul Jannik Sinner şi germanul Alexander Zverev, finalist în 2020 la turneul newyorkez.

Carlos Alcaraz

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, deţinătorul trofeului, s-a calificat în sferturile de finală ale ultimului turneu de Mare Şlem al anului, US Open, după ce s-a impus fără probleme în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-4, în faţa italianului Matteo Arnaldi, într-o partidă disputată luni la Flushing Meadows.

Alcaraz, numărul unu mondial, a devenit cu această ocazie al doilea jucător din Era Open (începând din 1968), care atinge sferturile de finală la trei competiţii de Grand Slam înainte de împlinirea vârstei de 21 de ani, după americanul Andre Agassi.

Spaniolul îl va avea ca adversar în turul următor pe câştigătorul meciului dintre italianul Jannik Sinner şi germanul Alexander Zverev, finalist în 2020 la turneul newyorkez.

Rusul Daniil Medevedev, locul 3 ATP şi campion la US Open în 2021, a acces la rândul său în sferturile de finală, după o victorie în patru seturi, 2-6, 6-4, 6-1, 6-2, de australianul Alex De Minaur.

Medvedev se va lupta pentru un loc în semifinale cu compatriotul său Andrei Rublev (nr.8), care a trecut cu 6-3, 3-6, 6-3, 6-4 de britanicul Jack Draper.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa