Sorana Cîrstea a ratat semifinalele la Roland Garros

0
Publicat:

În urmă cu câteva luni, după ce a câștigat Transylvania Open la Cluj, jucătoarea noastră mărturisea că și-ar dori să joace o semifinală la un turneu de Mare Șlem în acest ultim an al ei în circuitul WTA. Sorana a fost foarte aproape de a-și atinge acest obiectiv la Paris.

Sorana Cîrstea și-a luat adio de la Roland Garros în sferturi (FOTO: Profimedia)

Însă visul ei a fost năruit de Mirra Andreeva (19 ani, numărul 8 WTA). În sferturile de finală de la Roland Garros, rusoaica s-a impus cu 6-0, 6-3 după numai 56 de minute de joc. Și a pătruns în „careul de ași”, adică acolo unde și-ar fi dorit să ajungă românca.

Meciul s-a disputat în condiții deosebite. Cum la Paris, ieri a plouat, organizatorii au decis ca acoperișul arenei „Philippe Chatrier”, cel pe care s-a disputat și partida Soranei, să fie tras. Practic s-a jucat în condiții de sală, la o temperatură ridică și umiditate mare, ceea ce a făcut ca mingea să ia o traiectorie diferită de aceea de pe un teren în aer liber. Din acest punct de vedere, Mirra Andreeva s-a adaptat mult mai bine la condițiile de joc.

Sorana a stat cel mai puțin pe teren dintre jucătoarele din sferturi

Pe de altă parte, înaintea confruntării cele două rivale se numărau printre sfertfinalistele care au petrecut cel mai scurt timp pe teren la această ediție. Sorana Cîrstea adunase 5 ore și 4 minute, iar Andreeva 6 ore și 2 minute. Celelalte jucătoare ajunse în această fază s-au prezentat astfel: Aryna Sabalenka – 5h 33, Diana Shnaider – 6h 27, Anna Kalinskaya – 7h 47, Marta Kostyuk – 7h 17, Elina Svitolina – 7h 18 și Maja Chwalinska – 11h 40, ultima venind din calificări.

Meciul de acum a fost dezechilibrat

Spre deosebire de prima lor confruntare, care a avut loc la Linz, tot pe zgură, în aprilie trecut, și care a fost câștigată de jucătoarea rusă la mare luptă (7-6/4, 4-6, 6-2), de data aceasta disputa a fost dezechilibrată. Mirra a început meciul cu un break, iar apoi a profitat de erorile neforțate ale Soranei. Astfel că primul set s-a încheiat cu un sec 6-0 după numai 22 de minute. În actul secund, românca a dat semne că poate reintra în meci, reușind să egaleze la 3 după primul ei break. N-a fost, însă, decât o simplă tresărire de orgoliu fiindcă Andreeva s-a desprins din nou și a câștigat setul (6-3) și meciul. 

Jucătoarea rusă a reușit să repete performanța de la ediția din 2024, atunci când a atins pentru prima dată semifinalele turneului parizian. Prin accederea în sferturile de finală, Sorana Cîrstea (36 de ani) va primi 470.000 de euro şi 430 de puncte WTA. Ea ocupă locul 18 în ierarhia mondială la zi, cu 2.317 puncte.