„Simona, ia-le banii“: Mihai Covaliu, discurs virulent după reducerea suspendării lui Halep

0
Publicat:

Simona Halep (32 de ani) s-a ales cu o suspendare de doar 9 luni pentru dopaj, ceea ce nu șterge această „pată“ de pe imaginea ei, dar înseamnă o mare victorie, în contextul în care pedeapsa inițială, dată de Sport Resolutions, încheia, practic, cariera româncei în sportul de performanță. Pentru că, dacă sentința de la Sport Resolutions ar fi rămas în vigoare, „Simo“ ar fi avut dreptul de a reveni pe teren abia pe 6 octombrie 2026!

Mihai Covaliu, șeful Comitetului Olimpic și Sportiv Român

Așadar, când privim lucrurile din această perspectivă, e clar că verdictul de la TAS e o mare lovitură pentru Halep și echipa ei. Iar Simona e îndemnată acum să meargă înainte cu noi procese. De această dată, împotriva fostei sale echipe. Acest lucru a fost cerut, în mod explicit, de Mihai Covaliu (46 de ani), șeful Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR). În dialog cu site-ul sport.ro, fostul mare scrimer a îndemnat-o pe Simona să pornească o cruciadă împotriva celor care au cauzat scoaterea ei din tenis, într-o tentativă de a primi despăgubiri. Sunt, totuși, șanse minime să vedem așa ceva din partea Simonei, în condițiile în care, chiar luna trecută, la Lausanne, aceasta a luat cina cu Patrick Mouratoglou (53 de ani), de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Ce a declarat Mihai Covaliu pentru sport.ro?

*Ea a fost un pic prea bună cu echipa fostului ei antrenor, Mouratoglou, și cu întreg stafful. Sper să le ia toți banii celor care au contaminat această substanță despre care s-a vorbit. Sper ca toți vinovații să plătească, așa cum ea a plătit. Nu știu cum se poate cuantifica în bani ceea ce i s-a întâmplat Simonei în toată această perioadă.

*Îl are pe Ion Țiriac alături de ea. Să-l asculte mai mult decât a făcut-o în trecut! Un sfat înțelept ar fi să înceapă, treptat, intrarea în circuit și mi-ar plăcea să o vedem pe zgura de la Roland Garros la Jocurile Olimpice. Acum va colabora din nou cu oamenii potriviți, care au fost loiali, care îți spun ce e bine și ce nu e bine. Acei oameni sunt, Simona îi cunoaște. Și acei oameni au de luat o revanță în fața tuturor celor care au furat-o pe Simona în ultima parte a acelei perioade nefericite.

*Te iubim, Simona! Înapoi în Top!

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”