Halep, la cea mai mare victorie din carieră: cum a fost posibil să revină în tenis după o suspendare de 4 ani ANALIZĂ

0
Publicat:

Simona Halep (32 de ani) a postat pe 21 februarie un mesaj, oarecum ciudat, care poate fi „descifrat“ abia acum, în contextul deciziei TAS.

Simona Halep
Simona Halep

Coșmarul pe care l-am trăit de un an și jumătate s-a încheiat. Am avut șansa de a prezenta apărarea mea la TAS, de a arăta că nu m-am dopat niciodată. E ceea ce am susținut din prima zi în care am fost acuzată. Binele și adevărul vor învinge mereu“, a fost un fragment din postarea româncei pe contul ei de Instagram. Ieri, „Simo“ a primit confirmarea că, într-adevăr, coșmarul ei, cu această suspendare pentru dopaj, s-a încheiat. După o poveste sufocantă, de un an și jumătate, care i-a adus nopți nedormite.

Cum a fost însă posibil ca o suspendare de 4 ani, dictată de tribunalul Sport Resolutions în septembrie 2023, să fie redusă la doar 9 luni, după apelul de la TAS? Explicația pe scurt:

*Proba de sânge, care a indicat „dopajul sanguin“, a fost respinsă de experții TAS.

*Varianta contaminării suplimentului cu colagen cu Roxadustat, respinsă de Sport Resolutions, a fost acceptată la TAS.

Așadar, două instanțe sportive, care au judecat acest caz de dopaj, au ajuns la niște concluzii diametral opuse! Ceea ce reiese și din comunicatul publicat pe pagina Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

O substanţă interzisă (n.r. - Roxadustat) a fost depistată în proba colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022 în timpul US Open. Halep n-a contestat răspunderea pe care o avea şi acceptat că, având în vedere prezenţa substanţei în eşantion, a comis încălcarea regulamentului antidoping. Totuşi, ea a obiectat în privinţa intenţiei şi a pretins că testul pozitiv a fost rezultatul unei contaminări. După ce a luat în considerare, cu atenţie, toate probele prezentate, comisia TAS a determinat că Simona Halep a dovedit, cu probabilitate, că Roxadustatul a intrat în corpul său prin consumul unui supliment alimentar contaminat pe care îl folosise în zilele dinainte de 29 august 2022 şi că Roxadustatul, cum s-a dovedit în proba sa, a provenit din produsul contaminat. În consecinţă, comisia TAS a determinat că Halep a dovedit că încălcarea regulilor antidoping a fost neintenţionată. Deşi comisia a considerat că Simona Halep are o anumită vină sau e vinovată de neglijenţă pentru violările regulamentului antidoping, deoarece n-a avut destulă grijă când a utilizat suplimentul Keto MCT, a concluzionat că vina sa nu e una semnificativă“, a explicat comunicatul TAS.

Testul de sânge, o problemă eliminată de TAS

În continuare, cei de la TAS au lămurit problema „pașaportului biologic“. Care, potrivit concluziilor Sport Resolutions, indica spre varianta „dopajului sanguin“. Pentru acest al doilea capăt de acuzare, Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) solicitase chiar o suspendare de 6 ani pentru „Simo“. Ce-i drept, nici măcar Sport Resolutions n-a luat în considerare o asemenea pedeapsă. Iar TAS a anulat cu totul această problemă!

Contrar raţionamentului primei instanţe, completul TAS a stabilit că e adecvat să ia în considerare rezultatele unei probe de sânge private oferite de Simona Halep pe 9 septembrie 2022 în contextul unei intervenţii chirurgicale care a avut loc la scurt timp după aceea (n.r. – operația la nas, suferită în octombrie 2022). Aceste rezultate şi declaraţiile publice făcute de Simona Halep, cum că n-a intenţionat să concureze pentru restul anului calendaristic 2022, au afectat plauzibilitatea scenariilor dopajului pe care s-a bazat tribunalul Independent al ITF (n.r. – Sport Resolutions). Având în vedere probele în ansamblu, completul TAS n-a considerat că s-a produs o încălcare a regulilor antidoping. Astfel, a respins această acuzaţie“, a explicat TAS în cadrul comunicatului oficial.

Halep a stat degeabă pe tușă de pe 6 iulie 2023!

TAS a precizat că, odată cu reducerea suspendării Simonei la doar 9 luni, ea a scăpat de orice sancțiune, începând cu data de 6 iulie 2023. Pentru că sportiva din România fusese suspendată, începând cu 7 octombrie 2022!

De aici apare însă o mare problemă: Simona Halep a stat degeaba pe tușă vreo zece luni! Pentru că, pe 6 iulie 2023, când i-a expirat suspendarea din ce scrie TAS acum, ea nu primise nici măcar prima decizie, cea de la Sport Resolutions! Aceasta, sub forma unei suspendări de 4 ani, a venit mult mai târziu, abia pe 12 septembrie 2023.

Așadar, rămâne de văzut dacă Halep va cere despăgubiri, după ce a pierdut o perioadă importantă din cariera ei din cauza unei nedreptăți. Până să vedem ce se va întâmpla în această privință, s-a aflat că Simona va primi o sumă de bani din partea ITIA. Concret, TAS a precizat că acest for o „să-i plătească Simonei Halep suma de 20.000 de franci elveţieni, reprezentând onorariile sale juridice şi alte cheltuieli legate de procesul de arbitraj“.

29

august 2022 e data ultimului meci jucat de Simona Halep în circiutul WTA. Atunci, a fost învinsă în turul I de la US Open de ucraineanca Daria Snigur.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite