Simona Halep, revenire în România cu zâmbetul pe buze: „Adevărul a ieșit la suprafață”

0
Publicat:

Fostul lider mondial a revenit pe meleagurile românești, după perioada petrecută în Dubai. Vizibil încântată de victoria obținută în procesul desfășurat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, jucătoarea de tenis a aterizat în București în mijlocul nopții, fiind întâmpinată de admiratori și jurnaliști pe aeroport.

Suspendarea Simonei Halep a fost redusă de la patru ani la nouă luni. Foto: EPA-EFE (Arhivă)

Înainte de a face declarații în fața jurnaliștilor prezenți la aeroport, Simona Halep a făcut poze cu fanii săi, conform GSP. 

Cu privire la momentul în care a aflat decizia de la TAS, sportiva a afirmat: „Am primit foarte bine vestea, a fost minunată, cum visam. Adevărul a ieșit la suprafață. Mereu am știut că nu am făcut nimic, că nu am avut intenție. Mă bucur că pot juca din nou tenis. 

M-am bucurat foarte tare când am aflat, am avut și lacrimi, pentru că am așteptat foarte mult aceste verdict”. 

În legătură cu wild card-ul primit la turneul WTA de la Miami, care va debuta duminică, 17 martie, tenismena a oferit următoarele explicații: „În momentul acesta, nu am echipă, dar am câteva zile să îmi formez una. Nu este ușor, o să o iau pas cu pas. Îmi doresc să merg la Miami, dar am nevoie acum de câteva zile să mă pregătesc mental.

Șansele să ajung la Olimpiadă sunt minime, pentru că nu am clasament, dar îmi doresc mult să ajung acolo. Dacă voi reuși să câștig câteva meciuri, o să am o șansă în plus. 

Nu am plănuit absolut nimic, totul este o opțiune. O să fac tot ce pot să joc la Olimpiadă. Îmi doresc un trofeu, oricare ar fi, dar visăm acum, să ne trezim la realitate, va fi foarte greu. 

Eram foarte bucuroasă când am primit decizia, vom discuta pe parcurs despre ce va urma, despre posibile alte procese. A fost incorect tot ce s-a întâmplat”

„O greșeală pe care am plătit-o foarte scump”

În ceea ce îl privește pe antrenorul Patrick Mouratoglu, fostul număr unu mondial a ținut să precizeze că el și echipa sa nu au avut intenția de a-i oferi suplimente contaminate cu Roxadustat . 

Mouratoglou și echipa lui mi-au recomandat aceste suplimente, sunt convinsă că nu au făcut-o cu rea intenție. Dar a fost o greșeală pe care am plătit-o foarte scump, nu a fost intenție de doping, ci o greșeală. 

Nu m-am gândit încă dacă să mai lucrez cu Darren. Am avut o relație antrenor-sportiv deosebită, m-a susținut necondiționat. M-a sfătuit, îi mulțumesc din suflet. Mă ajută să îmi gestionez întoarcerea. 

Au fost colaborări foarte bune și cu antrenori români, dar cu Darren (n.red fostul antrenor) a fost cea mai specială. Nimic nu e exclus, o să mă gândesc bine și o să aleg”, a mai adăugat Halep. 

Amintim faptul că Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat la acea vreme că un tribunal independent a decis suspendarea fostului lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP). 

TAS a decis reducerea sentinței la nouă luni.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%