Simona Halep nu a mai rezistat „tentației” în Vinerea Mare. Cele două lucruri care au făcut-o să se dezică de obiceiurile sale

0
0
Publicat:

Cunoscută pentru forma fizică excepțională, mai ales după retragerea din tenis, Simona Halep nu se dezice de obiceiurile sale sănătoase, sport și mâncare echilibrată. Fosta lideră mondială a cedat, însă, în această săptămână, când toate bunătățile au fost pregătite pentru Paște, sărbătorit duminica aceasta, 12 aprilie.

Simona Halep Foto/Facebook

Simona Halep a postat, recent, o serie de fotografii pe rețelele de socializare, lăsând impresia că nu ezită să urmeze tradițiile românești, ca în fiecare an. În Vinerea Mare, masa fostei sportive a fost plină cu bucate.

Atmosfera de sărbătoare a fost susținută de celebra pască, dar și de ouăle roșii, nelipsite. Le-a făcut poftă fanilor de pretutindeni.

Halep, prezentă la priveghiul lui Mircea Lucescu

A fost o perioadă încărcată emoțional atât pentru sportul românesc, cât și pentru Simona Halep. În ultimele zile, aceasta a fost prezentă la priveghiul lui Mircea Lucescu, unde a mers pentru a-i aduce un ultim omagiu. 

„Astăzi fotbalul a pierdut mai mult decât un antrenor. A pierdut o viață dedicată, o poveste scrisă cu pasiune, sacrificiu și o dragoste rară pentru acest sport. Mircea Lucescu nu a fost doar un nume uriaș, ci un simbol al continuității, al muncii fără oprire și al credinței că fotbalul nu este doar un joc pentru el, ci un mod de a trăi.

A rămas acolo, pe teren, în vestiar, în sufletul echipelor sale, până la capăt. Știu ce înseamnă disciplina, sacrificiul și lupta cu tine însuți. Dar ceea ce m-a impresionat mereu la el a fost altceva: capacitatea de a rămâne îndrăgostit de fotbal o viață întreagă. Să nu obosească, să nu renunțe, să nu se îndepărteze niciodată de ceea ce iubea.

Este acel tip de pasiune care nu doar inspiră, ci te copleșește. Pentru că îți arată cât de departe poate merge un om atunci când trăiește cu adevărat pentru ceea ce iubește. Respect profund pentru tot ce a însemnat. Pentru generații, pentru istorie, pentru lecția de dedicare. Sincere condoleanțe familiei!! Odihnește-te în pace, Mister!”, a scris fostul lider mondial WTA, pe Instagram.