Sepsi a decis soarta lui Liviu Ciobotariu, după seria interminabilă de înfrângeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un start perfect în campionat și evoluții onorabile în cupele europene, Sepsi a intrat într-o pasă proastă: 4 înfrângeri consecutive, situație cu care doar Dinamo se mai confruntă în campionat. Ultimul insucces al formației lui Liviu Ciobotariu a venit ieri, într-o restanță din etapa a 5-a, 0-3 cu CFR Cluj.

Liviu Cioborariu a scăpat hățurile din mână la Sepsi. Foto Facebook

La scurt timp după finalul partidei din Ardeal, directorul general al celor de la Sepsi, Atilla Hadnagy, a pus tunurile pe jucători și a detaliat situația tehnicianului echipei, Liviu Ciobotariu. ”Nici nu știu ce să mai zic. Suntem într-un vis foarte urât din care nu putem să ne trezim. Pot să zic că într-o lună am pierdut tot ce am construit. Am dat cu piciorul peste tot, nici nu mai am cuvinte să mă exprim. CFR-ul a jucat cu echipa a doua și ne-a bătut cu 3-0. Din păcate, noi nu avem ocazii.

Ar fi trebuit să avem și noi un orgoliu, dar nu prea îl avem. Nu știu de ce se întâmplă asta. Nu pot să dau vina acum pe antrenori. Toată lumea are o responsabilitate, chiar și eu. Principalii vinovați sunt jucătorii, ei au jucat, nu antrenorii. Ei trebuie să știe cel mai bine ce se întâmplă pe teren. Trebuie să fie prieteni, trebuie să fie ca o familie. Nu mai suntem echipa aia umilă, aia care a luptat. Acum am devenit fotbaliști, trebuie să ne trezim. Nu la noi este problema, problema este la jucători.

Problema este la jucători

Nu, după părerea mea nu este problema la antrenor și nu ne gândim să-l schimbăm. Este problema la jucători, acolo trebuie să reglăm ceva. Nu vreau să dau un nume, dar toți jucătorii au greșit”, a spus Atilla Hadnagy, la DigiSport.

La rândul său, Liviu Ciobotariu, a recunoscut că echipa se află într-o situație foarte grea: ”E un rezultat greu de digerat, venit într-un moment greu al nostru. La 3-0, nu poți să mai spui că ai avut o evoluție satisfăcătoare. Este o situație apăsătoare, o situație grea. Va trebui să ieșim foarte repede de aici. E clar că ne-am pierdut moralul, ne-am pierdut încrederea. Chiar dacă încercăm să pasăm, avem multe momente în joc în care dăm dovadă de nesiguranță. Asta se vede și în rezultat.

Va trebui să remediem cât mai rapid. Eram echipa cu siguranță defensivă. Nu primeam gol. Acum, lucrurile s-au schimbat. La orice acțiune încasăm gol. Asta vine din neîncrederea jucătorilor, își pierd capul. Este presiunea rezultatului, e cea mai importantă. Putem găsi scuze, că am întâlnit cele mai bune echipe, care se vor bate cu siguranță la titlu, dar nu e o scuză pentru noi. Dacă vrem să fim în primele șase, ar trebui să arătăm altfel”, a declarat Liviu Ciobotariu.

Ultimele 4 meciuri ale lui Sepsi

16 septembrie: U Craiova - Sepsi 2-1

24 septembrie: Sepsi - FCSB 2-5

30 septembrie: Farul - Sepsi 2-1

5 octombrie: CFR Cluj - Sepsi 3-0

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat