S-a aflat secretul fiicei lui Mihai Stoica. Teodora, într-o ipostază cum nu a mai fost văzută în spațiul public

0
Publicat:

Teodora Stoica, în vârstă de 31 de ani, a ales să își urmeze pasiunea. Fiica lui Mihai Stoica, preșdintele Consiliului de Administrație de la FCSB, va fi gazda unei emisiuni marca Prima Sport, acolo unde tatăl acesteia este analist sportiv.

Teodora, alături de tatăl său, Mihai Stoica Foto/Arhibele Adevărul

Tânăra va fi gazda emisiunii „Star Pet”, un proiect ce va aborda un concept cu totul aparte. Teodora va prezenta viața sportivilor români care dețin animale de companie. Iubitoare de animale, tânăra este nedezlipită de „Roată”, cățelușul ei.

Alexandru Crețu, primul invitat

Primul invitat al acesteia a fost chiar Alexandru Crețu, fotbalist legitimat la FCSB. Alături de partenera sa de viață, Mădălina, dar și de cele două fiice ale acestora, Ana și Victoria, fotbalistul a vorbit despre cum este să împarți apartamentul cu un patruped. Familia Crețu se bucură de compania lui Charlie, un cățeluș chihuahua.

„O zi cu Charlie este plină de energie, de viaţă. E foarte energic. Noi am mai avut un căţeluş dar a murit din păcate. Am zis că nu o sa mai luăm niciodată niciun căţeluş, dar a trecut vremea, au venit şi fetele şi am zis că e nevoie de un animal în casa noastră!”, a declarat Valentin Crețu.

Teodora Stoica, despre relația cu Meme Stoica

Teodora trăiește o relație specială cu tatăl ei. Deși Meme Stoica este cunoscut în fotbalul românesc pentru duritatea și replicile sale tăioase, atunci când vine vorba de familie, se transformă complet. Relația dintre cei doi este una incredibilă, bazată pe sprijin reciproc.

Mi-a plăcut că întotdeauna am avut activități comune, am făcut chestii împreună, dar era prea strict și nu cred că asta m-a ajutat. 

Acum, când stau să mă gândesc și mă uit în spate, realizez că mai rău îmi făcea, pentru că sufeream văzând că toți prietenii mei fac lucruri și au voie să facă orice, iar pe mine nu prea mă lăsa. Sau mă pedepsea foarte tare când făceam niște lucruri nu atât de grave. Și oricum, până la urmă, ajungeam să fac ce vreau eu, doar că mințind.

Adică nu mă lăsa să ies cu prietenii, OK, atunci o să mint că dorm la o prietenă și tot o să ies. Și găseam soluții, întotdeauna am găsit soluții!”, a admis Teodora Stoica, conform gsp.ro.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA