România „tremură“ înainte de Euro 2024: accidentații din lot riscă ratarea turneului final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul Andrei Burcă şi atacantul Denis Alibec reprezintă cele mai mari semne de întrebare în ceea ce priveşte lotul echipei naţionale a României la Euro 2024, din cauza unor probeleme medicale, a afirmat, marţi, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Denis Alibec. FOTO: Arhiva Adevărul

"În privinţa lui Andrei Burcă, staff-ul medical trebuie să continue aceste rapoarte şi să nu avem niciun risc atunci când el intră pe teren, mai ales că e vorba de participarea lui la EURO. În momentul de faţă acestea sunt cele mai mari semne de întrebare pe care le avem. Andrei îşi doreşte să revină cât mai repede, l-am găsit destul de supărat că nu poate să intre în programul de pregătire şi că nu poate fi în această seară alături de jucători", a declarat Burleanu.

În ceea ce îl priveşte pe Denis Alibec, Burleanu a spus că acesta a suferit o mică intervenţie chirurgicală la picior, care ar fi trebuit să fie făcută în urmă cu două-trei săptămâni pentru a se putea reface total până la Euro.

"Am fost ieri în cantonamentul jucătorilor, am stat de vorbă cu Denis şi cu ceilalţi jucători. Ne pare foarte rău de această situaţie, mai ales că ar fi trebuit să se opereze de acum două-trei săptămâni, astfel încât să fie evitată o astfel de situaţie. Acum aşteptăm staff-ul medical să îşi facă treaba, sperăm să poată fi recuperat. E prematur să spunem dacă va fi prezent sau nu la EURO, la el este o tăietură şi depinde de cât de repede se va recupera. Plus că nu este la mână, este la picior, şi asta va face şi mai dificilă recuperarea. Ne-am fi dorit ca această intervenţie medicală să fi avut loc acum două-trei săptămâni, mai ales că Denis Alibec s-a alăturat lotului naţional mai devreme decât ceilalţi tricolori", a adăugat Burleanu.

Denis Alibec şi Andrei Burcă nu fac parte din lotul de 26 de jucători pentru partida de pregătire cu Bulgaria, diseară (ora 21.30, Prima TV).

Lotul României

*Portari: Niță (Gaziantep), H. Moldovan (Atletico Madrid), Târnovanu (FCSB), Sava (CFR Cluj)

*Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Mogoș (CFR Cluj), Drăgușin (Tottenham), Racovițan (Rakow), Rus (Pafos), Nedelcearu (Palermo), Burcă (Al-Okhdood), Bancu (Universitatea Craiova);

*Mijlocași: Sorescu (Gaziantep), M. Marin (Pisa), Cicâldău (Konyaspor), R. Marin (Empoli), Stanciu (Damac), Șut (FCSB), Olaru (FCSB), Grameni (Farul Constanța), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB);

*Atacanți: Drăguș (Gaziantep), Pușcaș (Bari), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj).

Când și unde joacă România la Euro 2024, în grupa E

*17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (Munchen, 16.00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19.00)

*21 iunie: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16.00)

*22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22.00)

*26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)

Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru locuri trei din toate cele șase grupe Euro 2024.

Pro TV, Pro Arena și platforma VOYO transmit Campionatul European din Germania. Echipa de comentatori va fi formată din Cristian Pintea, Ion Alexandru, Mihai Dedu și Andrei Grecu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort