România, la ora statisticilor în preliminariile Euro 2024. Capitolul surprinzător la care am fost pe locul 1 din 53 de echipe

0
Publicat:

România a avut un final entuziasmant în preliminariile Euro 2024, câștigând grupa după două victorii, cu Israel (2-1) și Elveția (1-0). Cum euforia calificării s-a mai estompat, să vedem cum au stat băieții lui Edi Iordănescu din punct de vedere al statisticilor. Dacă la unele categorii au ieșit foarte bine, la altele, lucrurile nu au fost atât de bune, având în vedere că au existat mai multe sincope pe parcursul preliminariilor.

Naționala României, bucuroasă la finalul calificărilor. Foto Sportpictures

Surprinzător, România se situează pe primul loc în ierarhia celor mai multe șuturi expediate din afara careului, cu mențiunea că unele naționale au jucat 8 partide, iar altele, 10, în funcție de grupele din care au făcut parte. „Tricolorii“ au tras de cele mai multe ori de la distanță din cele 53 de echipe care au participat în calificările Euro 2024. Cu 68 de șuturi, elevii lui Iordănescu devansează Israel (64) și Armenia (58), în timp ce la coada clasamentului a fost Gibraltar (5). Cea mai bună echipă din preliminarii, Portugalia, a încheiat cu 55 de astfel de șuturi.

Însă, din cele 16 goluri înscrise de România în Grupa I, doar două au venit din afara careului. Ambele au fost semnate de Nicolae Stanciu, din lovituri libere, cu Belarus (2-1) și Andorra (4-0). La totalul șuturilor (din careu și din afara careului), România e pe locul 6, cu 143, la egalitate cu Spania.

Locul 9 în funcție de performanțele jucătorilor

Neînvinsă în cele 10 partide, alături de doar alte 5 formații - Franța, Anglia, Belgia, Ungaria și Portugalia -, România a fost, conform statisticilor, a noua cea mai bună echipă din preliminarii, conform WhoScored. Site-ul de specialitate a făcut un clasament în care a analizat prestațiile tuturor jucătorilor, iar „tricolorii“ se clasează pe un merituos loc 9, cu o notă medie de 6,78. Bazat pe statistici, Portugalia a încheiat campania de calificare în postura de cea mai bună echipă, urmată de vicecampioana mondială Franța, ambele cu medii peste 7: 7,20 – lusitanii și 7,16 – „cocoșii“. Urmează Spania (6,98), Belgia (6,97), Anglia (6,87), Croația (6,86), Olanda (6,81), Turcia (6,79), România (6,78), Slovenia și Albania (6,77).

În clasamentul punctelor obținute, România e pe locul 2, în spatele Portugaliei (30, cu 10 victorii din 10), cu 22 de puncte, la egalitate cu Danemarca, Franța, Slovacia și Slovenia. Chiar dacă în multe momente am părut că nu știm să driblăm, statisticile spun cu totul altceva. Naționala e pe un onorant loc 3 la acest capitol, cu 12,1 driblinguri reușite pe meci, în spatele Belgiei (14,4) și al Georgiei (14) și în fața Turciei (11,8) și a Croației (11,6).

Buni și în clasamentele individuale

La nivel individual, Olimpiu Moruțan e al 5-lea în clasamentul paselor decisive, internaționalul român, cu 4 assisturi, aflându-se în spatele lui Bruno Fernandez (7), Teemu Pukki, Kylian Mbappe și Denzdel Dumfries (toți cu câte 5).

De asemenea, Horațiu Moldovan e pe locul 2 în clasamentul portarilor care și-au păstrat poarta intactă în aceste calificări. Rapidistul a făcut-o de 5 ori, fiind depășit doar de portughezul Diogo Costa (6 „clean sheets“). România e tot pe locul 2 și tot în spatele lusitanilor la acest capitol (6 meciuri fără gol primit, față de 9 ale portughezilor). Mai avem un jucător în top, Valentin Mihăilă, care e primul în clasamentul golgheterilor veniți de pe bancă. El a marcat 3 goluri din postura de rezervă introdusă pe parcurs.

Mai greu cu pasele

Acum să vedem unde nu ne-am descurcat bine. În clasamentul paselor, România e pe locul 17, cu un total de 4.274. Prima e colega de grupă Elveția, cu 6.592. Dacă la număr stăm relativ OK, la acuratețe lucrurile nu mai sunt atât de bune. 79,1% din pase au fost reușite; restul, la adversar, astfel că „tricolorii“ sunt pe poziția a 33-a în această ierarhie, la egalitate cu Luxemburg și în spatele unor naționale ca Irlanda de Nord, Armenia sau Cipru. La posesie suntem în prima jumătate a clasamentului (locul 23), cu 51,4%, prima fiind Spania, cu 72,9%.

Cu 23 de cartonașe galbene primite și unul roșu, România e pe locul 8 în topul celor mai indisciplinate echipe, clasament condus de Belarus (30 de „galbene“) și Luxemburg (28 de „galbene“ și 1 „roșu“).

Cifrele României în preliminariile Euro 2024

16 goluri marcate

5 goluri primite

23 de cartonașe galbene și unul roșu

51,4% posesie

79,1% pase reușite

14,6 șuturi trimise spre poarta adversă per meci

10,2 șuturi trimise de adversari per meci

15,5 dueluri aeriene câștigate per meci

14,7 deposedări reușite per meci

9,8 intercepții per meci

10,6 faulturi comise per meci

10,5 faulturi suferite per meci

1,7 offside-uri per meci

12,1 driblinguri per meci

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”