România – Bulgaria, alarmant înainte de Euro 2024: ne chinuim și n-am bătut pe nimeni în acest an

0
Publicat:

România revine în mai puțin de două săptămâni la un turneu final, după o absență de 8 ani de la acest nivel, dar până și cel mai optimist fan al tricolorilor știe că, în Germania, echipa națională va porni cu șansa a doua, mai ales în primele două confruntări, cu Ucraina (17 iunie) și cu Belgia (22 iunie).

Ianis Hagi, introdus pentru a îmbunătăți jocul, n-a arătat mare lucru. FOTO: Arhiva Adevărul

Poate că și de aceea, în acest an, trei din cele patru amicale stabilite de federație au fost împotriva unor echipe în fața cărora tricolorii au pornit cu prima șansă. Cu Irlanda de Nord (1-1), Bulgaria și Liechtenstein (vineri, ora 21.00, Antena 1). Singura excepție a fost amicalul cu Columbia care, din păcate, s-a cam „distrat“ cu noi până când a luat piciorul de pe accelerație.

Strategia României în ceea ce privește alegerea adversarelor din partidele de verificare poate avea două rațiuni. În primul rând, s-a dorit, probabil, realizarea ultimelor reglaje tactice, în fața unor echipe care să-ți și dea această posibilitate, fără să te „sufoce“. Apoi, selecționerul Edward Iordănescu și-a dorit, în mod cert, ca jucătorii săi să meargă la Euro 2024, cu un moral bun, înșirând niște prestații reușite.

Din păcate, acest al doilea obiectiv a fost ratat în ambele partide amicale din luna martie în care România a avut prestații slabe spre alarmante! Și trendul îngrijorător a continuat, marți, pe Stadionul Steaua, în testul cu modesta echipă a Bulgariei care a încheiat preliminariile pentru Euro 2024 pe ultimul loc în grupă! După Ungaria, Serbia, Muntenegru și Lituania, cu doar 4 puncte în opt meciuri.

Inclusiv în fața unei asemenea echipe modeste, România a arătat, cel puțin în primele 45 de minute, un joc șters. Practic, excluzând cele două ocazii bune pe care le-a irosit Drăguș (19 și 43), meciul a fost unul fără ritm, exact ca un amical fără miză.

Penalty obținut de Stanciu

După această repriză neconcludentă, România a început în forță partea secundă, cu un penalty obținut de Nicolae Stanciu (50). Și ratat de Man, al cărui șut a fost parat de Dyulgerov.

La două minute după acest moment, Bulgaria a trecut pe lângă deschiderea scorului, dar Niță ne-a salvat cu o intervenție excelentă. Pe fondul unui joc tot mai slab, Edward Iordănescu a dat drumul la schimbări, în minutul 60. Au ieșit Marius Marin, Mihăilă și Drăguș, au intrat Ianis Hagi, Florinel Coman și Bîrligea. Din păcate, nici aceste mutări n-au revigorat jocul tricolorilor. Așa că seria schimbărilor a continuat, părăsind terenul și Bancu și Rus, fiind înlocuiți cu Mogoș, respectiv Nedelcearu, în minutul 69. Și căpitanul Nicolae Stanciu a fost scos de selecționer, în locul său fiind preferat Darius Olaru, după 77 minute.

Rezultatul acestor schimbări pe bandă? Zero barat! România și-a întregit seara dezolantă, în fața unei echipe care nici ea n-a arătat mare lucru: 0-0 cu Bulgaria. Și echipa națională rămâne fără victorie în 2024! Problemă pe care o vom rezolva însă, vineri, când vom da de Liechtenstein, tot pe Stadionul Steaua.

Pe 17 iunie însă, când vom avea Ucraina în față în primul meci de la Euro 2024, va fi nevoie de un joc mult îmbunătățit, dacă vrem să sperăm la altceva în afară de o înfrângere.

VEZI FORMULA DE START PENTRU ROMÂNIA ÎN AMICALUL CU BULGARIA

19.021

de spectatori au asistat la amicalul România – Bulgaria, găzduit de Stadionul Steaua.

Lotul României

*Portari: Niță (Gaziantep), H. Moldovan (Atletico Madrid), Târnovanu (FCSB), Sava (CFR Cluj)

*Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Mogoș (CFR Cluj), Drăgușin (Tottenham), Racovițan (Rakow), Rus (Pafos), Nedelcearu (Palermo), Burcă (Al-Okhdood), Bancu (Universitatea Craiova);

*Mijlocași: Sorescu (Gaziantep), M. Marin (Pisa), Cicâldău (Konyaspor), R. Marin (Empoli), Stanciu (Damac), Șut (FCSB), Olaru (FCSB), Grameni (Farul Constanța), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB);

*Atacanți: Drăguș (Gaziantep), Pușcaș (Bari), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj).

Când și unde joacă România la Euro 2024, în grupa E

*17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (Munchen, 16.00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19.00)

*21 iunie: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16.00)

*22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22.00)

*26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)

Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru locuri trei din toate cele șase grupe Euro 2024.

Pro TV, Pro Arena și platforma VOYO transmit Campionatul European din Germania. Echipa de comentatori va fi formată din Cristian Pintea, Ion Alexandru, Mihai Dedu și Andrei Grecu.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €