Ridicat din sărăcie, Mircea Lucescu nu punea preț pe bani. Singura persoană din fotbal cu care a avut un diferend financiar
0Rică Răducanu (79 de ani) a vorbit despre dispariția prietenului Mircea Lucescu (80 de ani). Cel poreclit ”Tamango” susține că antrenorul nu ar fi luat niciun ban de pe urma acestui ultim mandat din viața sa, cel de la echipa națională.
„Înainte să preia naționala, am vorbit cu el. ’Ia, vino, mă, încoa, să vorbim și să bem un șpriț’. Și i-am spus ’ce-ți trebuie, mă, ție naționala?’. ’Lasă, mă, că poate iese bine și ne calificăm și e ultima dată când mai mă bag’.
Cred că Federația, cu Burleanu, cu toți ășția... or fi zis că.. Adică, cum făcea el (n.r. Mircea Lucescu). Au fost de acord, pentru că el nu cerea bani sau făcea contract cu ceva pe bani. Era d-ăsta ’măi, lasă că dacă iese bine, îmi dați’”, a dezvăluit Rică Răducanu, la Digi.
„Așa a fost el din naștere. Eu l-am cunoscut și pe fra-su și pe toți, pentru că am fost prieteni. Și viața l-a învățat, dar l-a dus mintea, era deștept. Știa toate limbile, s-a dus în toată lumea, a fost antrenor peste tot. Era deștept, ce să mai!”, a mai spus acesta.
Mircea Lucescu a declarat, la instalarea la națională că nu a venit pentru bani, cerându-i președintelui Răzvan Burleanu să-i ofere același salariu pe care-l încasa antrenorul de dinaintea lui, Edward Iordănescu (27.000 de euro pe lună plus o primă de 200.000 de euro pentru o calificare la Mondiale).
Conform ultimului top Capital, Lucescu lasă în rumă o avere de peste 35 de milioane de euro și multe afaceri imobiliare.
Singura persoană din fotbal cu care a avut un diferent financiar a fost Ioan Becali. Impresarul susține că Lucescu l-ar fi „sărit” de la comision, atunci când a plecat din Turcia la la Șahtior Donețk, în 2004. Procuratorul l-a bălăcărit multă vreme pe tehnician în public pentru acest motiv.
„Am locuit într-o baracă”
Crescut într-o familie cu 5 copii, pe 29 iulie 1945. Mircea Lucescu a avut multe neajunsuri. „M-am născut după război, erau nişte vremuri foarte grele. Nu aveam ce mânca şi părinţii se chinuiau cu noi. Eram cinci fraţi şi nu aveam unde să stăm”, a povestit acesta.
Familia sa trăia undeva pe Şoseaua Berceni, unde astăzi este cartierul Apărătorii Patriei. În anii '50 zona era populată de case, care de care mai sărăcăcioase. Lucescu merge mai departe cu mărturisirile: „Am locuit mult timp într-o baracă, apoi ne-am mutat la un spital, unde părinţii mei munceau. Tata era brancardier şi mama făcea curat acolo. Eram foarte, foarte săraci. Atunci am învăţat o lecţie preţioasă de viaţă! Am învăţat ce înseamnă să împarţi. Împărţeam un colţ de pâine la cinci…”.
Tatăl lui era analfabet
Mircea Lucescu s-a născut într-o familie cu 5 copii, pe 29 iulie 1945. După sora Stela, frații Moțu și Nelu și înaintea lui Gelu, cel mai mic dintre ei. „Tata era foarte sever, dar nu ne-a bătut niciodată. Și, chiar dacă era analfabet, ne-a dat o educație extraordinară. Mai târziu, el a făcut câteva clase, cât să scrie și să citească, să se descurce în lume. De la el am învățat că orice realizare cere muncă și că orice satisfacție se obține greu. Copilăria a fost frumoasă, fiindcă eram 4 băieți de vârste relativ apropiate, jucam împreună tot felul de jocuri. Alergam după tramvaie, săream coarda, ne cățăram prin pomi și, fiind patru frați, puteam juca fotbal doi la doi. Fotbal jucam peste tot, în curte, pe prispa casei, inclusiv în casă, în spațiul dintre paturi. Jucam de cele mai multe ori desculți, aveam una sau două perechi de teniși pentru toți și, de multe ori, făceam lecțiile celorlalți ca să-mi câștig dreptul de a purta eu tenișii și atunci când nu-mi venea rândul”, a povestit emoționat Mircea Lucescu.
Mâncau carne o dată la două săptămâni
Marele antrenor a copilărit în anii grei de după Al doilea Război Mondial. Iar vremurile nu erau ușoare: „Până prin clasa a șasea sau a șaptea mergeam la școală desculț atunci când era cald, îmi amintesc cum toamna, în primele zile ale unui nou an școlar, se dădea pe parchet cu motorină, iar eu mergând desculț și prin școală și prin praful străzii, veneam acasă ca vai de mine! În fiecare an, tata avea grijă să umple pivnița cu cartofi și varză murată. Plus lemne pentru iarnă.
Cum mama era de multe ori plecată să mai muncească la vecini, el ne făcea o oală de 10 kilograme de ciorbă de cartofi sau de zarzavat, care ne ajungea câteva zile. Carne cred că vedeam o dată la două săptămâni. Pesemne că acea copilărie dificilă m-a călit pentru viață și m-a învățat să nu cedez în fața momentelor dificile”.