Răzvan Lucescu, discursul formidabil al unui învingător: prin ce a trecut pentru a lua al doilea titlu cu PAOK

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Lucescu (55 de ani) a pornit, ca antrenor de fotbal, în umbra celebrului său părinte, Mircea Lucescu (78 de ani) însă astăzi, după o carieră de peste 20 de ani pe bancă, se poate spune, cu tărie, că și-a construit un drum spectaculos pe cont propriu. Rezultatele sale confirmă această realitate incontestabilă.

Răzvan Lucescu. FOTO: Arhiva Adevărul

În Grecia, aflat la al doilea mandat la PAOK Salonic, Lucescu jr tocmai și-a trecut în cont al doilea titlu de campion. Primul l-a cucerit în 2019. El a mai câştigat cu echipa din Salonic şi două Cupe ale Greciei (2018, 2019).

După triumful dramatic de acum, în ultima etapă din play-off, Răzvan Lucescu a vorbit, astăzi, cu jurnalistul Horia Ivanovici în cadrul emisiunii Fanatik Superliga. Și a dezvăluit calvarul emoțional prin care a trecut înaintea mareului meci cu Aris Salonic, câștigat cu 2-1, care l-a făcut, din nou, campion al Greciei.

Ce a povestit Răzvan Lucescu la Fanatik Superliga?

*Starea mea emoţională de acum e după un an întreg, nu după un moment. Acest titlu e dincolo de fotbal, aşa îl consider. Băieţii au dat 150%. Dacă n-ar fi dat asta, n-aveam nicio şansă.

*Am avut nopţi nedormite, meciuri joi-duminică, câte cinci prin deplasare în conjunctura programării. Veneam noaptea la 3-4, nu dormeam. Ne trezeam din nou, ne făceam bagajul şi plecam. Băieții au ştiut să reacţioneze şi să lupte.

*Ultimele 3 zile au fost un infern emoțional pentru mine. Dacă am crezut și am sperat profund că putem să luăm titlul, mintea și gândul nu mi-au dat pace.

*Mi s-a părut că am niște lanțuri în suflet sau în minte care nu m-au lăsat să trăiesc. E foarte complicat să spun ce m-a emoționat.

*S-a terminat meciul și am simțit o imensă descătușare. În vestiar a fost o nebunie, o fericire. Nici eu nu pot spune că am mai văzut așa bucurie.

*Mi-a plăcut că am văzut bucuria oamenilor și fericirea lor. Cred că m-a pupat jumătate din Salonic!

*Cei doi colaboratori ai mei au purtat tricolorul. Nea Constantin și Cristian Fota. Au avut steagul la ei și când au fost chemați au ieșit cu el. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie