Rămas bun, Emeric Ienei! Celebrul antrenor al Stelei a fost înmormântat cu onoruri militare. Zeci de legende prezente la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu lui Emeric Ienei, legendarul antrenor al Stelei, care s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Acesta a fost înmormântat cu onoruri militare, în semn de respect pentru contribuția sa uriașă la fotbalul românesc.

Zeci de oameni importanți la înmormântarea lui Emeric Ienei Foto/ebihoreanul.ro

Ceremonia s-a desfășurat la cimitirul Rulikowski din Oradea, după ce sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica Militară a Garnizoanei Oradea, unde s-au ținut slujbele religioase și momentul de reculegere.

Organizarea funeraliilor a fost asigurată de Garnizoana Oradea, întrucât Emeric Ienei deținea gradul de general de brigadă în retragere. A fost un eveniment plin de emoție, la care au participat foști jucători, colegi, suporteri și oameni care l-au admirat de-a lungul anilor.

În jurul orei 14:00, sicriul, acoperit cu drapelul României, a fost adus la Capela Orășenească. Deasupra, a fost așezat un aranjament floral în formă de minge de fotbal, un simbol al pasiunii care i-a definit întreaga viață.

Răzvan Burleanu, prezent la Oradea

La funeraliile lui Emeric Ienei au venit zeci de oameni importanți din fotbalul românesc și din viața publică, toți dornici să-i aducă un ultim omagiu celui care a scris istorie pentru Steaua și pentru România.

Printre cei prezenți s-au numărat Răzvan Burleanu, președintele FRF, dar și nume mari ale fotbalului românesc, Marius Lăcătuș, Miodrag Belodedici, Mihai Stoichiță, Anghel Iordănescu, Tudorel Stoica, Iosif Rotariu și Meme Stoica.

De asemenea, la Oradea a fost prezentă și soția regretatului Helmut Duckadam, portarul erou din finala de la Sevilla.

„Fotbalul românesc a pierdut un om mare!”

Un moment încărcat de emoție a marcat întreaga ceremonie: Alisa Ienei, nepoata antrenorului, a cântat imnul României în fața sicriului bunicului său. În acele clipe, tăcerea și lacrimile celor prezenți au spus mai mult decât orice cuvânt.

„Condoleanța familiei. Am marele regret că s-a dus dintre noi omul care mi-a marcat întreaga carieră sportivă, care m-a adus la Steaua și apoi la echipa națională. Îmi găsesc cuvintele cu greu… fotbalul românesc a pierdut un om mare, așa cum era Emeric Ienei!”, a declarat Iosif Rotariu, conform Fanatik.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară