Radu Drăgușin, umilit la Tottenham. Românul a evoluat un singur minut în ultima etapă + Transferul la AS Roma, suspendat

0
Publicat:

Tottenham Hotspur, echipa la care este legitimat și Radu Drăgușin, a obținut un singur punct în runda recentă din Premier League, încheind la egalitate, scor 2-2, confruntarea din deplasare cu Burnley.

Radu Drăgușin Foto/Tottenham Facebook

Londonezii au deschis scorul spre finalul primei reprize, în minutul 38, prin Micky van de Ven, însă avantajul nu a rezistat până la pauză, deoarece Axel Tuanzebe a adus egalarea pentru gazde. După reluare, Burnley a preluat conducerea în minutul 76, când Lyle Foster a găsit drumul spre gol, dar Tottenham a salvat rezultatul pe final, Cristian Romero restabilind egalitatea în minutul 90.

În urma acestui rezultat, Tottenham se află pe locul 14 în ierarhia din Premier League, acumulând 28 de puncte.

Radu Drăgușin a apărut pe teren abia în minutul 90+5, fiind folosit pentru ultimele secunde ale partidei. Fundașul român a avut o singură intervenție, un duel aerian în zona centrală a propriului teren, și a fost introdus după ce Romero a acuzat disconfort muscular. Deși schimbarea s-a produs la finalul timpului adițional, arbitrul a mai lăsat jocul să continue aproximativ un minut.

Pe picior de plecare de la Tottenham

Revenit recent după o accidentare, Drăgușin analizează posibilitatea unei despărțiri de Tottenham, în contextul în care își dorește mai multe minute de joc. Pe lista echipelor interesate de serviciile sale se regăsesc RB Salzburg, AS Roma, dar și Napoli sau AC Milan.

Negocierile dintre român și AC Roma sunt în stand-by

Blocajul negocierilor a apărut din cauza neînțelegerilor legate de structura mutării, dar și a progresului înregistrat de Daniele Ghilardi.

Conducerea Romei a propus varianta unui împrumut cu drept de achiziție, însă Tottenham a cerut ca transferul definitiv să devină automat în cazul accederii în Liga Campionilor. În același timp, evoluțiile convingătoare ale lui Ghilardi i-au făcut pe oficialii clubului din capitala Italiei să își reevalueze planurile.

„Afacerea s-a răcit și a ajuns pe o linie moartă!, notează Tuttosport.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi