Oltenii lui Rădoi n-au față de Europa: cu Noah, au scos un egal tras de păr. Armenii au dominat în Bănie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 0-2 cu Rakow, echipa de fotbal Universitatea Craiova a remizat joi seară, pe arena „Ion Oblemenco”, contra armenilor de la Noah, în a doua etapă din faza grupei unice de Conference League, a treia competiției europeană intercluburi ca importanță.

Etim a marcat primul gol în tricoul Craiovei FOTO Facebook Universitatea Craiova

Americanul Monday Etim a deschis scorul în minutul 38, în pofida cursului jocului, reușita picând după după mari ratări ale oaspeților (o transversală și o minge scoasă miraculos, din apropiere, de portarul Isenko, după o lovitură de cap). Etim a șutat cu șpițul, în stilul Romario și a lui Ronaldinho.

După pauză, oltenii au încercat să conserve avantajul, dar masivul bosniac Nardin Mulahusejnovic, introdus în repriza a doua, s-a opus în minutul 73, când a trimis în plasă mingea o lovitură puternică de cap.

Campioană a Armeniei, Noah, pentru care a evoluat fostul craiovean Oshima, face astfel 4 puncte, după succesul cu Rijaka, scor 1-0.

Noah a dominat Craiova la toate capitolele la Craiova, arată statistica: cornere 4-2, 16-6 la șuturi (4-2 pe poartă), 52%-48% posesie.

Nu este liniște la Craiova, după ce antrenorul Mirel Rădoi l-a lăsat în afara lotului pe starul echipei, Ștefan Baiaram.

În plus, nocturna a dat rateuri în Bănie, stingându-se în anumite zone din stadion, iar gazdele se temeau de o pană de curent care putea să atragă pierderea jocului cu 0-3.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul