Nebunul de la fotbal, confirmat de OMS: „Valul doi? Tot mai puţin probabil!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a spus, săptămâna trecută, că nu crede în valurile doi, trei şi cinci ale pandemiei, mulţi au râs de el. Acum, declaraţia sa e confirmată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Pandemia de coronavirus e pe final! Anunţul a fost făcut, încă de săptămâna trecută, de slovenul Aleksander Ceferin, într-un interviu-eveniment acordat „The Guardian“. „Adevărul“ a prezentat declaraţiile lui Ceferin, integral, aici.

Cu siguranţă, când şeful fotbalului european a spus că nu vor fi valurile doi, trei şi cinci, mulţi l-au privit ca pe un nebun. Mai ales că, în România, Raed Arafat, Nelu Tătaru sau Adrian Streinu-Cercel ne avertizează, zilnic, că nu numai că vom avea, inevitabil, un val doi, dar şi că acesta va fi unul grav, fiindcă va veni „la pachet“ cu gripa sezonieră. 

Cert e că, acum, inclusiv cei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sunt de părere că apariţia unui val doi al coronavirusului e foarte puţin probabilă. Confirmarea acestei situaţii a venit din partea Mariei Neira, directoarea pentru Sănătate Publică, în cadrul OMS.

Ce a spus Maria Neira?

*Rata transmisiei virusului a scăzut atât de mult, încât acesta va avea probleme în a supravieţui. Şi, oricum, în faţa situaţiilor viitoare, vom fi foarte bine pregătiţi.

*Apariţia unui val doi e tot mai puţin probabilă, dar trebuie să fim precauţi în continuare.

*Organizaţia Mondială a Sănătăţii ia în calcul mai multe modele: de la o reizbucnire punctuală şi până la un al doilea val important, dar acest al doilea scenariu e tot mai puţin probabil.

*Populaţia nici n-ar trebui să se relaxeze prea mult, dar nici nu trebuie să cadă în paranoia. Pur şi simplu, trebuie să învăţăm să trăim cu bolile virale.

*Trebuie să fim foarte atenţi când spunem că acesta e finalul valului, dar datele pe care le avem acum arată că transmiterea şi explozia din primele săptămâni au fost evitate.

*Să nu facem însă prea multe estimări, fiindcă următoarele săptămâni vor fi critice. Odată cu ridicarea restricţiilor, trebuie să vedem cum se comportă virusul, dar va fi o bătălie de pe o zi pe alta. În două, trei săptămâni, vom vedea mai bine ce s-a întâmplat şi dacă e nevoie să luăm anumite măsuri de corecţie.

CITEŞTE ŞI:

Pandemia e pe final: „Nu cred în valurile doi, trei şi cinci!“. Trei nume mari explică ce urmează

Italianul care a scos lumea pe străzi anunţă: „Boala COVID-19 şi-a pierdut puterea!“

Alexandru Rafila, despre subiectul coronavirus în România: „Văd nişte exagerări, care apar doar la noi!“

„Se dau bani să se scrie că unii au murit de COVID!“. Acuze grave la un post TV din România

Un italian celebru pune ţara pe jar: „Coronavirus? O răceală! Să-mi răspundă cineva la o întrebare!“

Un neamţ demontează psihoza numită coronavirus: „Am învins boala mai uşor decât gripa sezonieră“

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat