Mouratoglou a și uitat deja de Halep: francezul care a ruinat-o pe Simona revine în antrenorat

0
Publicat:

Tenismanul danez, Holger Rune, numărul 7 mondial, va lucra din nou sub comanda lui Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, după ce a pus capăt colaborării cu Boris Becker şi Severin Luhti, în urma unei campanii dezamăgitoare la Australian Open, luna trecută.

Patrick Mouratoglou

Rune l-a angajat în luna octombrie a anului trecut pe Boris Becker, legenda tenisului german, înainte de a-l include în stafful său şi pe fostul mentor al elveţianului Roger Federer, Severin Luthi, înaintea startului sezonului 2024, dar ambii au plecat după ce danezul a fost eliminat de francezul Arthur Cazaux în turul al doilea la Melbourne Park.

Jucătorul în vârstă de 20 de ani a mai lucrat cu Mouratoglou şi a câştigat titlul la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, în 2022, învingând-l în finală pe sârbul Novak Djokovici, liderul clasamentului ATP.

Holger Rune

"Uneori trebuie să încerci o varietate de lucruri pentru a afla ce funcţionează pentru tine şi ce nu", a precizat Rune pe reţeaua de socializare X, confirmând revenirea lui Mouratoglou. "În ultimele luni, am învăţat multe despre ceea ce este important pentru mine. Alături de Patrick am obţinut unele dintre cele mai mari triumfuri ale mele şi cred că el mă poate ajuta să-mi ating obiectivele", a subliniat danezul.

Patrick Mouratoglou a afirmat, la rândul său, că este încântat să revină în echipa lui Holger Rune. "Ne cunoaştem de când avea 13 ani şi am crezut întotdeauna în potenţialul său. El are obiective mari şi eu la fel, pentru el. Este începutul unei noi aventuri. Ne vedem la Acapulco, Indian Wells şi Miami", a adăugat antrenorul francez.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”