Mihăilă și Man au făcut noaptea albă în Italia: Parma, nebunie după promovarea în Serie A VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La capătul unui sezon în care cei mai mulți stranieri din fotbalul românesc ba nu joacă la cluburile lor, ba se zbat în subsolul clasamentului, angrenați în lupta pentru evitarea retrogradării, o veste excelentă a sosit din Italia. Pentru că, miercuri, Parma, cu doi internaționali români în lot, și-a rezolvat revenirea în Serie A, după doi ani petrecuți în eșalonul secund.

Valentin Mihăilă. FOTO: Arhiva Adevărul

Grație remizei cu Bari din deplasare, scor 1-1 – Mihăilă a fost integralist, iar Man a rămas pe bancă – formația pregătită de Fabio Pecchia (50 de ani) a promovat. Cu două etape înainte de terminarea sezonului regulat, Parma ocupă locul 1 cu 74 de puncte strânse din 36 de meciuri. Cum în Serie B, primele două clasate promovează direct, Parma nu mai poate fi depășită de Venezia, care e pe 3, cu 67 de puncte. Como, locul 2 cu 71 de puncte, e foarte aproape de a promova direct, alături de Parma.

În aceste condiții, în ultimele două runde din Serie B, ocupantele locurilor 3-8, Venezia, Cremonese, Catanzaro, Palermo, Sampdoria și Brescia, vor încerca, în primul rând, să-și păstreze pozițiile actuale, cele care duc la barajele pentru promovare în prima ligă.

Revenind la Valentin Mihăilă (24 de ani) și Dennis Man (25 de ani), aceștia au avut o contribuție importantă la promovarea realizată de Parma. Primul a adunat 30 de meciuri în Serie B, cu cinci goluri și două pase de gol. Man a avut cifre și mai bune: 30 de meciuri în Serie B, 11 goluri și cinci pase de gol.

După promovarea reușită miercuri, cei doi români au fost în centrul atenției, celebrând alături de colegii lor chiar pe gazon, după cum se poate vedea mai jos.

Mai multe pentru tine:
Lupta disperată a unei ursoaice cu capul blocat într-un butoi și atacată de câini: ce s-a întâmplat cu animalul
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău, găsită moartă în camera de gardă. Avea doar 37 de ani
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune