Lumea tenisului, fascinată de duelul Halep – Muguruza: Ce a scris presa internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O confruntare echilibrată, pe muchie de cuţit, a fost decisă după două ore în care ambele jucătoare au făcut o reclamă excelentă pentru tenisul feminin.

Simona Halep şi Garbine Muguruza au făcut show la Melbourne şi, chiar dacă sportiva din Spania s-a impus în minimum de seturi, părerea generală a fost că întâlnirea a fost decisă de doar câteva puncte care au fost adjudecate de ocupanta locului 32 în ierarhia mondială.

Meciul, unul intens şi spectaculos, a fost comentat, pe larg, şi în presa internaţională, iar ziare.com a ales cele mai importante reacţii după confruntarea care a trimis-o pe Muguruză în finală, acolo unde o aşteaptă Sofia Kenin (15 WTA).

Ce a scris presa internaţională?

*WTA Tennis: Muguruza trece de Halep şi ajunge în prima finală la Australian Open într-o zi caniculară! Cum temperaturile au trecut de 38 de grade Celsius, Muguruza a fost cea care s-a impus din nou pe această suprafaţă, obţinând două seturi istovitoare după mai bine de două ore de joc.

*BBC: Am avut un tenis cu adevărat bun în această semifinală! Simona Halep pare complet dezamăgită la ieşirea de pe teren, în timp ce loja Mugurezei sărbătoreşte. A fost un meci cu adevărat fabulos!

*Marca: Uriaşa Garbine!!! E în finala la Australian Open după ce a neutralizat-o pe Halep! Cele două jucătoare au folosit prosoape cu gheaţă, deoarece meciul a fost aproape să fie oprit din cauza regulii pentru căldura extremă.

*L'Equipe: Nu mai e niciun dubiu: Garbine Muguruza s-a întors cu adevărat! Ajunsă pe locul 32 WTA după un sezon dezastruos, iberica s-a calificat în finala Australian Open.

*Punto de Break: Uraganul Garbine loveşte la Melbourne! Iberica este în finală după un meci spectaculos în faţa lui Halep în care a arătat cel mai bun tenis al său! Muguruza a avut un joc splendid şi o atitudine sublimă în faţa Simonei Halep, una dintre cele mai constante jucătoare din lume, cu un stil opus faţă de cel al ibericei.

CITEŞTE ŞI:


 „Acum sufăr. Doare mai mult să pierzi astfel!“ Prima reacţie a Simonei Halep după eliminarea de la Australian Open

Muguruza a explicat cum a reuşit să revină în faţa Simonei Halep. „Ştiam cu cine am meci şi că va fi dur“

Verdictul unor legende după eliminarea Simonei Halep în semifinalele Australian Open: „Înţeleg de ce a fost frustrată“

VIDEO Halep, criză înfiorătoare de nervi: Imaginile au devenit virale după ce şi-a făcut praf racheta

CTP, mulţumit: A explicat într-o singură frază de ce a pierdut Simona Halep

VIDEO Halep, răpusă, spaniolii exultă: Cum a reacţionat loja Muguruzei după o victorie uriaşă

Halep, încurajată: Stafful Simonei a explicat ce s-a întâmplat în meciul cu Muguruza

Muguruza frânge visul Simonei Halep la Australian Open 2020: a excelat când a contat mai mult şi va juca finala cu Kenin!

LIVETEXT Muguruza o execută pe Simona Halep, în semifinale la Australian Open, după un meci dur!

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete