Liga Naţiunilor: România a învins Bosnia-Herţegovina, dar a retrogradat în Liga C

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Bosniei-Herţegovina cu scorul de 4-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor, dar a retrogradat în Liga C.

România, victorie de palmares în Liga Națiunilor FOTO

Meciul a început în nota de dominare a tricolorilor. Bosniacii rezistă cu greu, în fața atacurilor formației României și strâng șase galbene în 18 minute.

Totuși, oaspeții ratează prima ocazie notabilă, cap Kovacevici. 

Dar primul gol al partidei este înscris de echipa României, în minutul 38, atunci când, Dennis Man, punctează după o pasă primită de la Bancu. România conduce cu 1-0 și urcă pe locul 3 în grupă. 

Pima repriză s-a terminat cu ocazia incredibilă irosită de Sorescu (45). România a intrat la cabine pe locul 3. Dar, speranțele României de a nu cădea în grupa a 3-a valorică s-au topit imediat după pauză pentru că Finlanda a marcat de două ori la Zenica, împotriva Muntenegrului, în minutele 47 și 53.

E prima dată în istorie când naționala termină în urma Finlandei și tot prima dată când termină pe ultimul loc în grupă. 

Golurile din finalul partidei marcate de Pușcaș, o „dublă”, și de Rațiu, două dintre ele avându-l coautor pe Bancu, nu au mai contat în cursa de calificare, România păstrând în aceste condiții ultimul loc din grupă.

Pentru oaspeţi, care erau deja promovaţi în Liga A, a înscris Edin Dzeko (77).

România nu a mai marcat patru goluri într-un meci din noiembrie 2020, din amicalul cu Belarus (5-3), iar într-un meci oficial din iunie 2019, 4-0 cu Malta în deplasare, în preliminariile EURO 2020. Exceptând victoria de la ''masa verde'' cu Norvegia (3-0), din noiembrie 2020, tricolorii nu mai câştigaseră un meci oficial la diferenţă de trei goluri din 12 octombrie 2019, 3-0 cu Feroe în deplasare (preliminariile EURO 2020).

ROMÂNIA – BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA 4-1 (Man 38, Pușcaș 73, 86, Rațiu 79 / Dzeko 77)

ROMÂNIA: 1. Radu – 2. Rațiu, 17. Rus, 15. Burcă, 11. Bancu – 10. Stanciu-cpt., 18. Marin (6. Băluță, 64), 22. Olaru – 20. Man (23. Cordea, 64), 7. Alibec (9. Pușcaș, 65), 13. Sorescu (3. Camora, 56). Selecționer: Edward IordănescuRezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu – 4. Manea, 5. Nedelcearu, 8. Cicâldău, 14. Boloca, 19. Tănase, 21. Coman

BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA: 1. Vasilj – 3. Šerbečić, 18. Kovačević (6. Saničanin, 25), 16. Miličević, 2. Ćivić (5. Kolašinac, 61) – 19. Šarić, 13. Cimirot, 10. Gojak – 21. Dedić, 9. Prevljak-cpt., 23. Demirović. Selecționer: Ivaylo PetevRezerve: 12. Šehić, 22. Pirić – 4. Sušić, 7. Bešić, 8. Danilović, 11. Džeko, 14. Prcić, 15. Duljević, 17. Kodro-Maksumić, 20. Hotić 

Arbitru: Halil Umut Meler; arbitri asistenţi: Cevdet Komurcuoglu, Ibrahim Caglar Uyarcan; al patrulea oficial: Yaşar Kemal Ugurlu (toţi din Turcia). Arbitru video: Mete Kalkavan; arbitru asistent video: Abdulkadir Bitigen (ambii din Turcia)  

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei