Jose Mourinho le-a luat banii turcilor și dus a fost. Portughezul, demis fără milă de la Fenerbahce

0
Publicat:

Jose Mourinho (62 de ani) și-a luat la revedere de la Fenerbahce, la scurt timp după ce formația a ratat calificarea în faza principală a UEFA Champions League. Benfica i-a învins pe turci cu 1-0, suficient cât să între în grupă, după 0-0 în tur.

Jose Mourinho și-a încheiat colaborarea cu Fenerbahce Foto/Arhivele Adevărul

Eliminarea din competiție le-a lăsat un gust amar oficialilor celor de la Fenerbahce, următoarea mișcare a acestora fiind demiterea lui Mourinho de pe banca tehnică.

„Ne-am despărțit de Jose Mourinho, care a ocupat funcția de antrenor principal al echipei noastre începând cu sezonul 2024-2025”, se arată pe pagina de Facebook a clubului.

Gruparea pregătită de către tehnicianul portughez a încheiat sezonul precedent pe locul doi în clasament, fără a cuceri vreun trofeu. Ultimul succes al „specialului” rămâne troful UEFA Conference League, pe care l-a obținut pe vremea când ocupa banca tehnică a celor de la AS Roma, în anul 2022.

Jose Mourinho va fi despăgubit de turci cu 9 milioane de euro pentru rezilierea contractului, astfel că portughezul ajunge la o sumă incredibilă, câștigată doar din demiteri, de 103,5 milioane de euro.

Următoarea destinație, Premier League

Jose Mourinho ar putea ajunge, pe de altă parte, în vestiarul unei formații din Premier League. Liber de contract, portughezul va avea cu siguranță multe opțiuni, Nottingham Forest fiind una dintre acestea. Englezii și-au exprimat, deja, dorința de a-l oferta pe tehnician. În trecut, antrenorul a câștigat de trei ori titlul în campionatul intern, alături de Chelsea.

Turcii, fără milă. Concedieri pe bandă rulantă

De asemenea, și Beșiktaș Istanbul a fost eliminată din play-off-ul Conference League, joi seară. La scurt timp după eșecul înregistrat, turcii s-au descotorosit de antrenorul Ole Gunnar Solskjaer (52 de ani), la mai puțin de opt luni de la instalarea sa pe bancă.

Contractul nostru cu antrenorul Ole Gunnar Solskjaer a fost reziliat!", a transmis clubul din Istanbul, după meciul pierdut cu 0-1 în faţa echipei FC Lausanne-Sport, în manşa secundă (1-1 în tur).

Beșiktaș a fost eliminată și din Europa League, la finalul lunii iulie.

Antrenorul norvegian a preluat echipa din Istanbul după trei ani de pauză. Beşiktaş nu a mai luat titlul din 2021.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată