Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea, din nou în focuri. Eroinele noastre au aflat când joacă în turul 2 la US Open

0
Publicat:

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au trecut cu brio de primul tur la US Open și sunt gata să rupă norii și în runda secundă. Sportivele noastre revin astăzi pe teren cu gândul mari la ultimul tuneu de Mare Șlem al anului.

Jaqueline Cristian, în foame mare de victorii. Foto Facebook COSR

Proaspăt campioană la Cleveland, Sorana Cîrstea are o misiune dificilă, urmând să o întâlnească pe Karolina Muchova, chiar sportiva care i-a barat drumul spre semifinalele competiției, în 2023. Confruntarea dintre cele două va avea loc astăzi, pe Grandstand, în jurul orei 20.00, ora României, fiind programată a doua pe acest teren, după înfruntarea Boyer - Rublev.

Cehoaica o conduce pe Sorana cu 5-1 în întâlnirile directe, toate confruntările dintre ele având loc pe hard. Românca de 35 de ani are o singură victorie în fața lui Muchova, 7-5, 6-1 chiar în SUA, la Miami, în 2023. În cazul în care trece mai departe, și va bifa al 9-lea succes consecutiv în circuitul WTA, Cîrstea va juca în turul 3, cel mai probabil, cu altă jucătoare din Cehia: Linda Noskova, favorita 21.

Ambele partide sunt televizate pe Eurosport.

Jaqueline Cristian, racheta numărul 1 a țării, ajunsă în premieră în turul 2 al turneului US Open, va da peste o americancă, Ashlyn Kruger. Meciul acestora este programat pe terenul numărul 11, în jurul orei 22.00, ora României.

Un singur pas până la milionul de dolari

Cu banii câștigați la US Open, Sorana și Jaqueline se apropie de un milion de dolari strânși pe parcursul acestui an. Cîrstea are până acum 923.328 de dolari, obținuți din premiile de concurs în actualul sezon (10.645.158 dolari în întreaga carieră). Și Jaqueline Cristian mai are doar un pas până la această bornă, adunând 923.227 dolari în acest an. Un succes în turul 2 la Flusing Meadows, premiat cu 237.000 de dolari, le-ar sălta pe ambele sportive peste pragul de un milion de euro.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani