Ioana Cosma, prima reacție după ce a fost dată afară din trustul PRO

0
Publicat:

La câteva zile după ce a primit preaviz din partea conducerii trustului PRO, prezentatoarea Ioana Cosma (48 de ani) a oferit primele declarații pe această temă. Ea a fost anunțată că emisiunea „Ora exactă în Sport” va fi scoasă din grila celor de la Pro Arena la începutul lunii februarie și că nu va mai continua la respectivul post TV.

Ioana Cosma va lua o pauză de la meciurile de fotbal. Foto Facebook

Alături de Ioana, colegul de platou Mihai Mironică, dar și ziariști din spatele emisiunii, au fost anunțați că sunt concediați: producătorul emisiunii, Leonard Badea, dar și Robert Zamfirescu, Alin Floroiu, Florin Culiță și Dan Ionescu au fost anunțați că nu vor mai continua. În ceea ce îl provește pe șeful departamentului sport de la Pro TV, Ionuț Eduard Coandă, acesta și-a dat demisia în semn de solidaritate.

Ioana Cosma a scris pe Facebook, dar a și discutat cu câțiva dintre cei care au comentat postarea sa. „Ne gândim, analizăm și acționăm! Cam așa face și CFR Cluj. Avem un nou lider, dar posibil să avem aceeași campioană”, a fost mesajul prezentatoarei pe contul său.

Nu e nicio dramă

Jurnalista a fost luată la întrebări de urmăritorii săi, care i-au urat succes ”în viitoarea colaborare”. Răspunsul Ioanei a venit imediat: „Nu am discutat cu nimeni încă!”. Altcineva a contestat hotărârea luată de trust, iar prezentatoarea s-a rezumat la a spune că „e o decizie a companiei, nu e nicio dramă”.

Ioana Cosma este cel mai experimentat membru al actualei redacții de sport de la PRO TV, activând în trust de peste 20 de ani, ca reporter, realizator și prezentator.  Conform gsp.ro, în mai 2019 a comentat primul meci de fotbal, finala Cupei României la fotbal feminin. La finalul acelui an s-a aflat la microfon tot la o partidă de fotbal feminin, România - Belgia 0-1. Un an mai târziu a transmis partida la România - Lituania 3-0, alături de un alt ”proscris”, Mihai Mironică.

Ioana Cosma și pasiunea ei, fotbalul. Foto Facebook

Ioana Cosma a devenit și prima femeie-comentator la un Campionat European și, comentând în 2021 mai multe partidele din cadrul Euro 2020 (s-a disputat un an mai târziu din cauza pandemiei Covid). ”Fantastic. Fabulos. Senzațional. Magic. M-am bucurat de fiecare moment și m-am simțit ca un copil care primește foarte multe cadouri. La meciul Franța – Elveția am avut senzația că a intrat fotbalul în mine.

Aveam atât de multă energie că dacă mai dura încă trei ore meciul, tot acolo eram. La început am avut emoții, dar și o ușoară reținere, iar ulterior m-am relaxat”, a declarat atunci moderatoarea.

Pasiunea pentru fotbal, de la bunicul său

”Pasiunea aceasta este încă din copilărie. Bunicul meu, cea mai importantă persoană din viața mea, era fan fotbal. Am început să mă uit împreună cu el la meciuri și el mi-a „livrat” pasiunea asta, am primit-o de la el.

Ne uitam la meciuri, comentam și el îmi explica de ce un jucător n-a făcut bine într-un anumit moment sau de ce a făcut bine. S-a stins acum foarte mulți ani, dar îl iubesc exact ca în copilărie și îi mulțumesc pentru că m-a crescut și din punct de vedere profesional”, declară Ioana Cosma într-un interviu mai vechi.

Mai multe pentru tine:
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”