Înfricoșătorul Mouratoglou: o româncă a fost nevoită să-i ceară scuze, în mod public, din cauza poveștii cu Halep

0
Publicat:

Suspendarea Simonei Halep (32 de ani) pentru dopaj a fost comentată, în ultimul an și jumătate, de foarte mulți oameni, unii chiar fără nicio legătură cu fenomenul sportiv. Explicația e simplă: avem de-a face cu un caz ultramediatizat și, de aceea, în unele situații, au fost oameni care au încercat să se facă remarcați pe cârca Simonei! Nu mereu însă aceasta s-a dovedit a fi o strategie bună. Necazul în care s-a băgat singură Maria Sara Popa (471 WTA) ne demonstrează acest lucru.

Patrick Mouratoglou, un guru al tenisului

O jucătoare de doar 18 ani, aflată la început de drum, Maria Sara Popa și-a creat singură o „durere de cap“, vorbind pentru Antena Sport despre cazul Halep! Și nici n-a avut inspirația de a se rezuma la niște declarații banale, cum s-au tot oferit în această poveste, de încurajare pentru „Simo“. În schimb, Maria Sara Popa s-a luat de însuși Patrick Mouratoglou (53 de ani) și Academia sa de tenis.

Am fost acolo (n.r. – la Academia Mouratoglou) când aveam 12 ani. Am jucat la Academia Mouratoglou. E adevărat că de la o vârstă fragedă li se dau sportivilor nişte substanţe. La juniori nu te controlează cei de la antidoping. Te lasă un pic să mai creşti, să împlineşti 17 ani şi de atunci încep controalele mai intens. Există sportivi care iau acele substanţe, numai că nu sunt prinşi pentru că ştiu exact când să elimine substanţa şi ştiu exact când să le ia. N-am luat niciodată. Dar nu pot să bag mâna în foc pentru ceilalţi sportivi“, a spus jucătoarea de 18 ani, lăsând de înțeles că la Academia Mouratgolou se petrec lucruri necurate!

Firește, declarațiile oferite de Maria Sara Popa pentru Antena Sport au ajuns și în presa internațională. Și au creat un scandal pentru sportiva din România. Deși n-a pomenit acest lucru, ea a fost amenințată că va fi dată în judecată de Academia Mouratoglou. Drept urmare, pentru a evita acest necaz, românca a fost obligată să-și ceară scuze pentru ce a zis.

Salutare tuturor. Îmi cer scuze pentru că l-am ofensat pe Patrick Mouratoglou și pentru ce am spus despre Academia sa. Eu n-am fost niciodată un membru al Academiei Mouratoglou. Am jucat acolo, la un turneu Under 12, în 2017. Încă o dată, îmi cer scuze, cu sinceritate, pentru tot ceea ce s-a întâmplat“, a scris Maria Sara Popa pe Instagram, într-o tentativă disperată de a scăpa de un proces cu Mouratoglou și Academia sa.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model