Mouratoglou crește sportivi dopați? Declarațiile unei românce vizează direct Academia francezului

0
Publicat:

Patrick Mouratoglou (53 de ani) și-a încheiat participarea în cazul de dopaj în care e implicată Simona Halep (32 de ani). Practic, audierea antrenorului, la Lausanne, în fața arbitrilor TAS, l-a scăpat pe francez de orice altă implicare în acest dosar.

Patrick Mouratoglou a lucrat timp de un deceniu cu Serena Williams
Patrick Mouratoglou a lucrat timp de un deceniu cu Serena Williams

Așadar, Mouratoglou a ruinat cariera Simonei și acum își vede de viață. Doar că acest caz de dopaj a atras atenția asupra unor probleme cu Academia Mouratoglou. Declarațiile lui Ilie Năstase, în acest sens, au deschis „cutia pandorei“, după cum Adevărul a arătat aici. Iar acum o jucătoare de tenis din România, Sara Maria Popa, a oferit alte declarații, la fel de grave, dezvăluind pentru Antena Sport ce se întâmplă, la Nisa, la Academia Mouratoglou.

Sara Maria Popa (stânga)
Sara Maria Popa (stânga)

Ce a povestit Sara Maria Popa?

*Am fost acolo (n.r. – la Academia Mouratoglou) când aveam 12 ani. Am jucat la Academia Mouratoglou. E adevărat că de la o vârstă fragedă li se dau sportivilor nişte substanţe. Jucătorii şi părinţii trebuie să fie de acord. Li se dă o foaie şi trebuie să semneze să fie de acord să ia acea substanţă.

*La juniori nu te controlează cei de la antidoping. Te lasă un pic să mai creşti, să împlineşti 17 ani şi de atunci încep controalele mai intens. Există sportivi care iau acele substanţe, numai că nu sunt prinşi pentru că ştiu exact când să elimine substanţa şi ştiu exact când să le ia. Eu, de exemplu, am fost testată săptămânal. Prima dată am fost speriată, chiar nu ştiam ce se întâmplă N-am luat niciodată. Dar nu pot să bag mâna în foc pentru ceilalţi sportivi.

*Eu îmi doresc să se termine bine (n.r. – cazul Halep), la fel cum vrea fiecare persoană care o susţine pe Simona Haelp. Eu cred că au fost greşeli din ambele părţi. Poate trebuia să fie şi ea atentă, poate trebuiau să fie şi cei de la Mouratoglou să fie şi ei atenţi. Nu ştiu detaliile şi nu vreau să intru prea mult. Nu ştim dedesubturile.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite