Incidente grave în Liga Florilor: suporterii, bătuți de agenții de pază. Și-au împărțit pumni în sala de handbal. „Au rupt balustrada”

0
Publicat:

Partida dintre Gloria Bistrița și SCM Râmnicu Vâlcea, disputată în Liga Florilor la handbal feminin și încheiată cu scorul de 35-33 pentru gazde, a fost umbrită de incidente grave în tribune.

Firma de pază, acuzată că a bătut suporterii Foto/Digisport

După finalul meciului, mai mulți suporteri ai echipei din Vâlcea au reclamat că au fost agresați fizic de angajații firmei de pază care asigurau ordinea în sală. Potrivit martorilor, aceștia ar fi fost loviți și împinși fără un motiv clar, iar imaginile apărute ulterior pe rețelele de socializare par să confirme acuzațiile.

Pe de altă parte, firma de pază și reprezentanții clubului gazdă susțin că au intervenit doar după ce unii suporteri ar fi devenit recalcitranți și ar fi provocat tensiuni în rândul spectatorilor.

Radu Moldovan, președintele Gloriei Bistrița, a comentat pe scurt situația incidentelor petrecute la partida din campionatul național de handbal feminin.

Cei mai în măsură să vă răspundă cu situația asta sunt cei de la firma de pază. Eram în sală, dar nu eram în zonă. La pauză, eu eram la mine în birou. După aia am văzut că au fost ceva incidente. Suporterii au fost evacuați, dar după pauză au revenit în sală. Nu am mai avut în trecut incidente cu alți suporteri!”, a spus Moldovan.

Incidente grave la un meci de handbal Foto/digisport

„Nu primește un pumn, ci primește o palmă!”

Reprezentantul firmei de pază, Nicolae Florea, a admis faptul că instigările la violență au venit din partea fanilor formației din Râmnicu Vâlcea. Asta după ce, inițial, a declarat că evenimentul cu pricina nu s-ar fi pertecut, de fapt.

„Exagerează! Lăsați, că nu au fost bătuți! Nu primește un pumn în față, ci primește o palmă, pentru că nu voiau să coboare. Începuseră să se lege de spectatorii din partea dreaptă. Au coborât toți grămadă, au rupt o balustradă și să treacă în tribuna cealaltă. Ei nu au venit acolo să își susțină echipa, ci să provoace scandal.

Există filmări și se poate vedea cine pe cine a provocat. Nu sunt agresați. Au fost rugați să se liniștească. Au fost duși afară și rugați să se calmeze. La pauză au intrat înapoi și fiecare și-a văzut de meci. O să văd și eu filmarea astăzi. Credeți-mă că erau băuți! Nu am văzut nicio filmare, dar o să mă uit astăzi și o să văd ce s-a întâmplat!”, a declarat Florea, conform Digi Sport.

Posibile cauze ale tensiunilor de la meciul Gloria Bistrița vs. SCM Râmnicu Vâlcea

Atmosfera tensionată de la partida dintre Gloria Bistrița și SCM Râmnicu Vâlcea nu a apărut pe neașteptate. Rivalitatea dintre cele două echipe era vizibilă încă dinainte de fluierul de start, având în vedere miza uriașă a confruntării. Cele două formații se află în lupta directă pentru podiumul Ligii Florilor.

În prezent, Gloria Bistrița, antrenată de Carlos Viver, traversează un sezon excelent: are 5 victorii în 7 meciuri de Champions League și ocupă locul 2 în campionat, cu 8 succese din 9 partide. Pe primul loc se află CSM București, cu un parcurs perfect, 9 victorii din 9.

De cealaltă parte, SCM Râmnicu Vâlcea se află abia pe poziția a patra, cu doar 5 victorii din 9 meciuri, la o diferență de 6 puncte față de Bistrița. În acest context, presiunea și ambițiile ridicate ale ambelor echipe ar putea explica nervozitatea și tensiunile care au degenerat ulterior în incidentele de la finalul meciului.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul