Iga Swiatek, conștientă de pericolul Cîrstea: Cum a prefațat duelul cu Sorana

0
Publicat:

În tenisul feminin, la ora actuală, există Iga Swiatek (Polonia, 21 de ani, 1 WTA) și restul lumii! Ceea ce reiese și din clasamentul mondial, unde poloneza are 10.585 de puncte, iar ocupanta locului 2, Aryna Sabalenka, doar 6.100. Comparația cu Sorana Cîrstea ar fi inutilă, în condițiile în care în dreptul româncei figurează 838 de puncte, total cu care se află pe 74 WTA în clasamentul live, actualizat în timp real.

Iga Swiatek, 15 victorii și 3 înfrângeri, în 2023

Și, totuși, frumusețea sportului ține și de faptul că orice e posibil pe teren. Iar „Sori“, fiind într-un moment foarte bun în California, are șansa ei în duelul din sferturi, cu Iga Swiatek, meci care urmează să fie programat de organizatori, în următoarele ore. Până să aflăm când se vor înfrunta Iga și Sorana, merită să amintim că cele două au un duel în palmares, în 2022. Și atunci, partida s-a disputat la un nivel foarte înalt. Concret, la Australian Open, în optimi. Swiatek s-a impus greu, după trei seturi, scor 5-7, 6-3, 6-3. Partida a durat 2 ore și 28 de minute. Ulterior, Swiatek avea să avanseze până în semifinale, unde a cedat cu Danielle Collins, scor 4-6, 1-6.

Întrebată acum, la Indian Wells, despre următorul ei meci, cu Sorana Cîrstea, poloneza a admis că o așteaptă un test dificil: „Ne-am antrenat împreună de câteva ori și în pre-sezon. Știu cât de bine poate juca. Vom vedea, fiecare zi e diferită în tenis. Cu siguranță, merită să fie în sferturile de finală. Voi fi 100% pregătită și voi da totul“.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere