Halep, nedreptățită comparativ cu Șarapova? Răspunsul la o întrebare delicată

0
Publicat:

De când s-a aflat că Simona a fost suspendată pentru 4 ani, mulți au acuzat că ea a primit pedeapsa maximă, potrivit regulamentului aflat în vigoare, pe motiv că provine din România, o țară fără mare influență în sportul internațional. În susținerea acestei idei s-a tot făcut referire la cazul Șarapova. Rusoaica, un brand pentru circuitul WTA, a primit o suspendare de 2 ani, redusă, ulterior, la 15 luni pentru consum de Meldonium.

Simona Halep

Din păcate, se poate face o paralelă între cazul Halep și Șarapova doar din perspectiva vitezei cu care s-au mișcat lucrurile. La Simona, primul verdict a venit după un an. La Maria, tot procesul, cu audieri, primul verdict și decizia finală dată de TAS, a durat doar 7 luni!

În rest însă, cazurile Halep și Șarapova diferă complet. A explicat tennisuptodate.com:Șarapova și avocații ei au avut o apărare solidă, demonstrând că ea a folosit o substanță care mult timp nu s-a aflat pe lista celor interzise. Iar când WADA (n.r. – Agenția Mondială Antidoping) și-a actualizat lista, Șarapova n-a aflat că Meldonium a devenit o substanță interzisă. Demonstrând acest lucru cu probe solide, Maria a scăpat relativ ieftin. În cazul Simonei însă, Roxadustat s-a aflat mereu pe lista substanțelor interzise. Și apărarea româncei, cu varianta contaminării unui supliment, a fost respinsă de judecători. Mai mult, au existat și iregularități cu pașaportul biologic al jucătoarei din România“.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie