Halep la Washington: Simona, primele declaraţii după victoria din primul tur. Ce a nemulţumit-o în meciul cu Stephens

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (2 WTA) şi-a respectat statutul de favorita numărul 1 la Washington şi, având în vedere numele adversarei din turul II, ar trebui să obţină încă o calificare confortabilă.

Simona Halep a trecut în minimum de seturi de Sloane Stephens (SUA, 957 WTA) şi urmează să o întâlnească pe Mariana Duque-Marino (Columbia, 115 WTA). Singura confruntare dintre cele două, în 2011, a fost câştigată de constăţneanca de 25 de ani.

Potrivit „France Presse“, Halep a admis că mai are de lucru pentru a-şi îmbunătăţi jocul pe hard după victoria cu Stephens.

Ce a spus?

*Primul set a fost dificil. Am greşit un pic prea mult, iar ei i-au intrat nişte lovituri.

*Pentru primul meci pe hard, n-a fost rău. Am ratat un pic, n-am avut ritm la început, dar mă simt mai bine acum.

*N-am avut cel mai bun serviciu astăzi, dar a fost OK. Totul a mers bine. Nu pot să zic ce anume trebuie să îmbunătăţesc.

*A fost important că am câştigat astăzi. A fost important că al doilea set a fost mult mai bun. Pentru turul următor, trebuie să fiu un pic mai agresivă. Trebuie să scurtez punctele.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi