Video Hagi, în lacrimi după vestea morții lui Mircea Lucescu: „Pentru mine a fost mai mult decât un mare antrenor”
0Gheorghe Hagi a izbucnit în lacrimi după vestea morții marelui antrenor Mircea Lucescu de marți, 7 aprilie, pe care l-a descris ca pe un părinte și un mentor care i-a marcat profund cariera și viața.
„Nu-mi vine să cred. Pentru mine a fost atât de important în viață. Un om, o persoană atât de dragă, care a avut grijă de mine de la început, mi-a dat încredere.
A fost lângă mine. Pentru mine a fost mai mult decât un mare antrenor. E un moment greu pentru mine. Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească în pace. A fost un părinte care m-a învățat multe, un profesor”, a spus Hagi, contactat de Digi24.
Acesta mărturisește că spera că Mircea Lucescu „are puterea să treacă și peste acest examen greu”, după care încheie convorbirea telefonică cu jurnaliștii.
Gheorghe Hagi a fost invitat și la TVR1, însă a izbucnit în lacrimi în timpul transmisiunii.
Legendarul antrenor și fost selecționer al echipei naționale, Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc și european, a murit marți, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, după ce s-a confruntat cu probleme cardiace grave.
„Spitalul Universitar de Urgență București informeaza că astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU. Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984.
Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească”, a transmis Spitalul Universitar din București.