Gabriela Ruse, prima jucătoare din România care intră în focuri la US Open. Sorana Cîrstea, lăsată să-și tragă sufletul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

US Open debutează astăzi la New York, dar emoțiile pentru cele trei românce prezente pe tabloul principal încep abia mâine. Ziua de luni ne aduce primul duel al unei jucătoare din România: Gabriela Ruse se va afla față în față cu Daria Kasatkina, favorita numărul 15 a competiției.

Gabriela Ruse, examen greu, mâine, la US Open. Foto Getty images

Partida va fi a treia de pe "Stadium 17", astfel că nu ma începe mai devreme de ora 23.00, ora României. Deși este complet ieșită din formă (a pierdut în primul tur la Wimbledon, Praga, Montreal, Cincinnati și Cleveland), sportiva noastră are totuși șansa ei, având în vedere că anul trecut a ajuns până în runda a treia la US Open. Dacă va trece de rusoaică, va juca în turul 2 cu învingătoarea duelului Kamila Rakhimova - Caroline Garcia, pentru ca într-un eventual tur 3 să dea probabil peste Naomi Osaka.

Cîrstea și Cristian joacă marți

Ziua de marți le va aduce pe teren pe celelalte două reprezentante ale României la turneul newyorkez, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian. Prima, proaspăt campioană la Cleveland, a fost lăsată de organizatori să-și tragă sufletul și să se adapteze ritmului de la New York. Veterana noastră va juca împotriva Solanei Sierra, o tânără argentiniancă din Top 100 WTA, și speră să-și repete parcursul din 2023, când ajungea în sferturile de finală, după victorii senzaționale cu Kalinskaya, Rybakina sau Bencic.

Jaqueline Cristian va juca tot marți, împotriva Daniellei Collins, reprezentanta gazdelor fiind la ultima participare la un turneu de Grand Slam, americanca anunțând că se retrage din tenis la finalul acestui sezon.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!