Gabi Tamaș, trădat de un prieten apropiat. L-a lăsat falit pe fostul internațional, după ce i-a furat toți banii de pe card
0Gabi Tamaș a povestit un moment dificil din perioada în care juca în Anglia, când încrederea pe care i-a oferit-o unui prieten apropiat s-a întors împotriva lui.
Fostul internațional i-a dat cardul bunului său amic, fără rețineri, spunându-i să își cumpere ce are nevoie.
La început nu a bănuit nimic. Abia când a vrut să scoată bani și a observat că suma din cont nu mai era cea pe care o știa, a început să își pună întrebări. A verificat tranzacțiile și a descoperit că fuseseră retrași mai mulți bani decât ar fi trebuit.
„Prietenia este un cuvânt greu!”
Confruntat direct, prietenul a negat în repetate rânduri că ar fi scos bani în plus. Dovezile au spus însă altceva. În acel moment, relația dintre cei doi s-a rupt definitiv, iar prietenia construită în ani s-a încheiat din cauza lipsei de onestitate.
„(n.r. Câți prieteni mai ai la ora asta?) E greu de spus prieteni. Cine spune că are prieteni minte. Prietenii sunt ăia din copilărie, cu care ai trăit greul. Cei pe care îi vezi acum sunt amici.
(n.r. Mai ai prieteni din copilărie sau i-ai împrumutat pe toți cu bani?) Am împrumutat o grămadă, dar nu asta e problema, viața merge înainte. Nu pot spune că am prieteni acum, am cunoștințe acum. Prietenia este un cuvânt greu, pentru că nimeni nu poate să vină cu tine peste tot unde ai fost, dar legătura se ține.
„L-am prins cu minciuna!”
A fost un singur prieten de-ai mei, ca să vă dau un exemplu, pe care l-am adus și în Anglia. Aveam pe card… Eu știam și limita cât poți să scoți cash. I-am dat cardul. Dar aveam nevoie în momentul ăla când am venit acasă de niște cash și eu știam că n-am retras.
Nu mai puteam să scot și l-am prins cu minciuna. ‘Bă, ai scos’. ‘Nu am scos’. ‘Bă, ai scos’. ‘Nu am scos’. ‘Bă, dă-o naibii!’. Și m-am uitat pe tranzacții și am văzut că a scos. Ca să vezi și tu. Atunci chiar aveam nevoie de cash și nu aveam cash. Am copilărit împreună și am zis ‘hai să stai cu mine, dacă te poți angaja, bine, dacă nu, stai cu mine’!”, a spus Gabi Tamaș, la un PODCAST mișto.
„Cam asta e cu prietenia!”
După o trădare venită din partea unui apropiat, Gabi Tamaș a decis, peste ani, să treacă peste acel episod și să refacă relația: „Am întrerupt legătura, am reluat-o după ani de zile. El este plecat în altă țară, are copii, un job stabil, a făcut bani, dar cam ăla a fost prietenul meu care rămăsese cu mine. Nu știu de ce nu mi-a spus, i-o fi fost frică, cam asta e cu prietenia!”.