Franța, în stare de alertă: pericol de atentat terorist la Jocurile Olimpice de la Paris. Planul organizatorilor

0
Publicat:

Unităţile de elită ale poliţiei franceze, echipate şi înarmate, se pregătesc pentru un scenariu de atentat terorist în masă la Jocurile Olimpice de la Paris, executând un exerciţiu în care a fost implicat şi "Black Wolf", un blindat de 9 tone de ultimă generaţie al trupelor RAID, informează AFP.

Jocurile Olimpice de la Paris se apropie

În simularea efectuată, patru terorişti cu cagule şi înarmaţi cu puşti de asalt au pătruns într-o clădire principală, şcoala de poliţie din Draveil, de la periferia pariziană. Trupele de elită au luat cu asalt acest fost castel datând din secolul XIX, folosind gaze lacrimogene şi grenade fumigene.

"Ideea este să lucrăm în deplină operativitate cu toate serviciile de poliţie şi pompieri, angrenate în acest exerciţiu desfăşurat într-un scenariu de atentat în masă", a explicat un responsabil al RAID (Cercetare, Asistenţă, Intervenţie, Descurajare).

Două sute de membri ai acestei unităţi de elită vor fi mobilizaţi zilnic, dintre care o sută doar la ceremonia de deschidere de pe Sena.

Ministrul de Interne al Franţei, Gerald Darmanin, a anunţat, luni, că poliţia, jandarmeria şi serviciile de informaţii franceze "vor fi pregătite" pentru a asigura securitatea la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară, în timp ce nivelul de alertă de securitate în Franţa a fost ridicat la maxim.

"Franţa, pentru că susţine valorile universale, este în mod special ameninţată pe durata unor evenimente extraordinare aşa cum vor fi Jocurile Olimpice", a subliniat ministrul, la trei zile după atentatul de la Moscova revendicat de grupul Stat Islamic.

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”