Emblema lui Dinamo, scoasă la licitație după faliment. Cine este favorita în cursa pentru sigla cu doi câini

0
Publicat:

Dănuț Lupu a explicat ce se întâmplă cu celebra siglă a lui Dinamo, cea cu cei doi câini roșii, care va fi scoasă la licitație în curând. El a spus și care este, în opinia lui, echipa din România care are cele mai mari șanse să o cumpere.

Sigla celor de la Dinamo Foto/Arhivele Adevărul

AFC Dinamo, clubul controlat de Nicolae Badea și proprietarul oficial al emblemei, a fost declarat în faliment, la peste 14 ani după intrarea în insolvență. Decizia a fost luată miercuri, 12 noiembrie, la solicitarea administratorului judiciar, care a argumentat în instanță că organizația nu își mai poate plăti datoriile și nu a respectat planul de reorganizare.

Ca urmare a falimentului, sigla cu cei doi câini va fi vândută la licitație pentru a acoperi o parte din datorii. Marca a fost înregistrată în 1998 și aparține AFC Dinamo, care o cedase temporar către SC Dinamo 1948 SA, clubul ce evoluează în prezent în SuperLiga.

Dănuț Lupu a declarat că SC Dinamo 1948 SA, unde Nicolae Badea deține 7% din acțiuni, este cel mai probabil cumpărător al siglei.

„Sigla va fi scoasă la licitație. Nu știu prețul!”

Dănuț Lupu susține că, odată cu acest faliment, lui FC Dinamo i-ar putea fi interzis să mai afișeze sigla cu doi câini.

Nu vreau să fac o greșeală, dar din câte știu eu, domnul Badea a vrut să plătească datoriile, dar nu au acceptat cei de la ANAF. I-ar fi spus că legal nu se poate.

Sigla o vor scoate la licitație. Nu am de unde să știu prețul, dar va fi dorită de cei din Liga 1. Am impresia că acum nici ei nu mai au voie să folosească sigla. Sunt termeni și condiții pe care nu le dețin!, a declarat Dănuț Lupu, pentru iamsport.ro.

„Încercăm să ținem grupele de copii!”

De asemenea, Dănuț Lupu a vorbit și despre situația de la clubul proaspăt falimentat, care însă își continuă activitatea, la nivel de copii și juniori.

Așteptăm, momentan trebuie să vorbesc cu domnul Badea, să vedem ce hotărăște dânsul și vom vedea ce facem. Copiii se antrenează în continuare.

Până în iarnă nu avem cum să retragem copiii, în plin campionat, domnul președinte a spus că va încerca să găsească o variantă cu domnul executor sau cu domnul lichidator, pentru a ține grupele de copii până în iarnă. Domnul Badea le desființa din vară dacă nu voia să le țină!, a mai spus Lupu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul