Drama unui fost jucător de la Liverpool: faliment, scandal familial și medalia Champions League scoasă la vânzare

0
Publicat:

Steve Finnan, eroul lui Liverpool din finala de la Istanbul, e la un pas de faliment. Fostul fundaș dreapta trece printr-un coșmar financiar, după un război juridic de milioane de lire chiar cu propriul frate.

Steve Finnan este implicat într-un conflict juridic de milioane de lire sterline | FOTO Getty Images

Ajuns la 47 de ani, Steve Finnan trăiește una dintre cele mai întunecate perioade ale vieții sale. Totul a început după ce cei doi frați au pornit o afacere imobiliară care s-a transformat rapid într-o catastrofă.

În 2016, fostul fotbalist a decis să-l dea în judecată pe fratele lui, acuzându-l că a gestionat prost compania și că nu i-a plătit suma de patru milioane de lire promisă într-un acord anterior.

Pentru a face față avalanșei de costuri judiciare, Finnan a fost nevoit să renunțe chiar și la cele mai de preț amintiri din carieră: medalia de câștigător al Ligii Campionilor din 2005 a fost vândută pentru cel puțin 12.000 de lire, alături de tricouri purtate de el în perioada sa de glorie.

Steve Finnan, pierderi de până la peste șase milioane de lire sterline

Pe lângă banii pierduți în afacere, Finnan a plătit sume uriașe pe avocați, inclusiv într-un proces separat cu fosta sa firmă de avocatură, pe care a acuzat-o că nu l-a sfătuit cum trebuie.

În total, fostul internațional irlandez spune că a ajuns să piardă peste șase milioane de lire sterline, investiții, împrumuturi, acțiuni și taxe juridice.

Acum, după ce Curtea Supremă i-a respins apelul pe motiv că doar tergiversează cazul, Steve Finnan se confruntă cu o cerere oficială de faliment. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online