Djokovici, lăudat pentru refuzul vaccinului anti-COVID: Discursul care ar fi fost de neconceput în pandemie VIDEO

0
Publicat:

Patrick Mouratoglou (53 de ani), antrenorul sub comanda căruia s-a ales praful de cariera Simonei Halep (32 de ani), își vede liniștit de viață. Și pare că a și uitat deja de necazul elevei sale, având în vedere subiectele pe care le abordează.

Novak Djokovici, de la oaia neagră a pandemiei la cel mai bun jucător din istoria tenisului

Când a început să colaboreze cu Simona Halep, în aprilie 2022, mulți, în frunte cu „Simo“, au visat la relansarea carierei unei jucătoare care intrase pe o pantă descendentă.

Din păcate, ce a urmat a fost, de fapt, „îngroparea“ Simonei Halep ca jucătoare de tenis. Nu degeaba, Ion Țiriac (84 de ani) tocmai a comparat suspendarea fostului lider WTA pentru 4 ani, după ce a consumat un supliment recomandat de Academia Mouratoglou, cu o veritabilă „condamnare la moarte“. Problema e că, dacă „Simo“ și apropiații ei din România „fierb“, Mouratoglou își vede de viață. Și are cu totul alte preocupări. Ceea ce reiese, dacă parcurgi pagina sa de Facebook. Unde nu există nicio postare recentă despre cazul Halep. Există, în schimb, o „plecăciune virtuală“ în fața lui Novak Djokovici. Despre care antrenorul francez a vorbit, pe larg, într-un interviu spectaculos.

„O critică care îl vizează pe Novak (n.r. – Djokovici) e că n-ar fi un tip autentic. Că joacă (n.r. – teatru) ca să fie iubit, că nu-și arată caracterul adevărat. Eu cred că e exact invers! Eu cred că Djokovici e, de fapt, foarte autentic! Vă dau un exemplu: e singurul jucător de tenis de nivel înalt care a refuzat ofertele de a-și <<vinde>> imaginea pentru realizarea unor jocuri de calculator. Pentru că el crede că aceste jocuri nu sunt bune pentru cei mici, așa că a refuzat banii. Ceea ce e o decizie cu adevărat specială!“, și-a început Mouratoglou discursul.

Patrick Mouratoglou, un om care, în perioada 2020-2021, ar fi fost făcut șoșocar în România

Mai departe, francezul a făcut referire la episodul refuzului vaccinului anti-COVID de către campionul sârb, oferind niște declarații pentru care, în perioada 2020-2021, când Apocalipsa SARS-CoV-2 era în plină desfășurare, ar fi fost sfâșiat mediatic.

Apare această situație, cu coronavirusul. Eu cred că pentru cineva aflat în poziția lui Novak, ar fi fost foarte ușor să găsească un doctor care să-i dea un certificat fals de vaccinare. Nimeni n-ar fi aflat vreodată despre așa ceva. Iar o asemenea decizie i-ar fi permis să joace în toate turneele, să facă tot ce vrea și să ajungă în postura de cel mai bun jucător al tuturor timpurilor (n.r. – postură atinsă, între timp, de Djokovici prin câștigarea Grand Slam-ului cu numărul 24 și fără certificatul de vaccinare). Dar nu! El n-a făcut așa ceva. A refuzat să trișeze. Ceea ce ar fi fost ușor pentru el, fără niciun risc de a fi prins. Să găsească un doctor în Serbia, care să-i dea certificatul de vaccinare, ne putem imagina doar cât de ușor ar fi fost pentru el. Dar, încă o dată, a zis <<Nu! N-am de gând să trișez, n-am de gând să mint. Voi fi sincer cu mine însumi. Eu cred că e rău pentru mine să fiu vaccinat anti-COVID, indiferent dacă oamenilor le convine acest lucru sau nu. Și o să spun exact acest lucru în fața lumii, îmi voi asuma responsabilitatea și, dacă nu voi putea să mai joc tenis, dacă nu o să ajung cel mai bun al tuturor timpurilor din acest motiv, sigur, îmi va părea rău, voi spune că a fost nedrept ce s-a întâmplat, dar voi accepta consecințele>>. Eu cred că, procedând așa cu vaccinarea, Djokovici a transmis un mesaj puternic, demonstrând că e un om care nu abate de la convingerile sale și că e un om autentic“, a concluzionat Mouratoglou.

Patrick Mouratoglou, antrenor de tenis: Novak din 2023 e mai bun ca Novak din 2015! Jocul lui a evoluat, a acumulat încredere, experiență. Și nici n-a scăzut fizic. De aceea spun că, astăzi, Djokovici e un jucător mai bun.

VEZI DISCURSUL LUI MOURATOGLOU DESPRE DJOKOVICI

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie